Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că se reiau cursele aeriene spre Austria. În conformitate cu informaţiile comunicate de partea austriacă, Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile de la Viena au decis reluarea zborurilor directe între România şi Austria începând cu data de 01.08.2020, ora 00.00.

Zborurile directe între România şi Austria se reiau

Decizia a fost luată în baza reevaluării măsurilor anterioare de suspendare a transportului aerian, inclusiv ca urmare a demersurilor întreprinse de Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Viena, pe lângă autorităţile austriece competente, conform unui comunicat de presă al MAE.

Astfel, începând cu data de 1 august a.c., companiile aeriene pot opera zboruri directe dinspre România către Austria şi retur. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români consultarea companiilor aeriene pentru informaţii suplimentare privind programul zborurilor.

Este necesar un test COVID-19

MAE reaminteşte că, începând cu data de 27 iulie a.c., ora 00:00, accesul cetăţenilor români şi ai statelor membre UE provenind din România cu destinaţia Republica Austria este permis dacă deţin un test biologic molecular negativ pentru SARS-CoV-2/ PCR, nu mai vechi de 72 de ore (de la data prelevării), atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză.

În lipsa acestuia, persoanele respective şi cei cu care locuiesc împreună sunt obligaţi să se supună, imediat după intrarea în Republica Austria, timp de 10 zile unei izolări la domiciliu sau într-o locaţie adecvată, ale cărei costuri trebuie suportate de către persoana în cauză, urmând ca, în maximum 48 ore de la intrarea în ţară, să fie prezentat autorităţilor responsabile un test biologic molecular, costurile fiind suportate personal. Dacă testul biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării este negativ, izolarea instituită pe perioada celor 10 zile se suspendă.

Ministerul Afacerilor Externe continuă dialogul cu autorităţile austriece şi va comunica public elementele de noutate care vor fi transmise oficial de către partea austriacă.

Asistență consulară

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043 1 503 24 65 şi 0043 1 505 23 81, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 0043 699 117 26027.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51901 şi http://viena.mae.ro/.

Cazuri Covid-19 la nivel național

Până astăzi, 31 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 50.886 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

27.007 pacienți au fost declarați vindecați și 4.433 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.295 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 2.343 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 30.07.2020 (10:00) – 31.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 39 de decese (22 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Timiș, Vrancea și Municipiul București.

Articolul Zborurile directe între România şi Austria se reiau. MAE a făcut anunțul apare prima dată în BZI.ro.