Alegerile locale 2020 au ajuns la final. După votul din 27 septembrie, structurile din Consiliul Local și Consiliul Județean Iași s-au conturat, iar distribuția mandatelor a devenit cunoscută. La Consiliul Local Iași, din cele 27 de locuri de consilieri locali, cele mai multe vor ajunge la PNL și USR- PLUS. În Consiliul Local au mai intrat PSD și PMP. La Consiliul Județean Iași, distribuția mandatelor include aceleași patru partide: PNL, PSD, USR- PLUS și PMP. Citiți, în rândurile de mai jos, distribuția mandatelor în principalele consilii, la nivelul județului Iași

Consiliul Local și Consiliu Județean Iași, din mandatul 2016-2020, a fost conturat în urma scrutinului de la alegerile locale 2020. Voturile exprimate pentru structura Consiliului Local Iași au făcut ca patru formațiuni politice să intre în viitorul deliberativ de la Palatul Roznovanu. Astfel, în urma voturilor exprimate în municipiul Iași, patru formațiuni politice vor avea reprezentanți în Consiliul Local. PNL Iași a obținut 27.525 voturi (32.24 la sută) din totalul opțiunilor electoratului. USR- PLUS a obținut 24.785 voturi (29,03 la sută). În plus, PSD Iași a adunat 13.189 de voturi, ceea ce înseamnă 16.39 la sută din voturi. Pragul electoral a fost depășit și de PMP Iași. Formațiunea politică a adunat 4.332 voturi, ceea ce înseamnă 5.07 la sută din totalul voturilor valabil exprimate.

Distribuția pe mandate în Consiliul Local Iași. Iată lista PNL Iași pentru Primărie

În urma voturilor exprimate la alegerile locale 2020 din județul Iași, cele 27 de mandate din Consiliul Local Iași s-au distribuit astfel: 11 vor ajunge la PNL, în timp ce nouă locuri vor fi antamate de USR- PLUS. De asemenea, PSD a adunat cinci mandate de consilieri locali, iar PMP va avea doi consilieri în viitorul mandat din Primăria Iași. Conform listelor depuse de către formațiunile politice, structura viitorului Consiliu Local Iași va cuprinde următorii aleși de la PNL Iași: Mihai Chirica, Liliana Pintilie, Eduard Boz, Daniel Juravle, Bogdan Iliescu, Alin Andrieș, Ciprian Bostan, Daniela Tăutu, Călin Scripcariu, Florentin Ciubotaru, Tudor Dornean. Cum Mihai Chirica și-a reconfirmat mandatul de primar, locul acestuia pe lista CL va fi luat de Marius Râpanu.

Mandatele obținute în Consiliul Local de partidele din Iași

USR- PLUS va miza pe nouă consilieri locali în viitorul mandat legislativ, după alegerile locale 2020 din județul Iași. Astfel, lista este deschisă de deputatul Cosette Chichirău, urmată de Filip Hăvârneanu, Iulian Nicolau, Ionuț Anastasiei, Diana Finkelștain, Ana Roșu, George Pleșu, Iulian Hușaru, Răzvan Timofciuc. Cum deputatul Cosette Chichirău se va retrage de pe această listă, locul său va fi luat de Andrei Popescu.

PSD Iași va miza pe cinci locuri în Consiliu Local al municipiului. Conform ordinii de pe listă, vor intra Camelia Gavrilă, Bogdan Cojocaru, Elvira Rotundu, Adrian Pănescu, Bogdan Balanișcu. De pe listă se vor retrage Camelia Gavrilă, Bogdan Cojocaru și Adrian Pănescu, toți aceștia fiind parlamentari. Astfel, în locul lor vor intra Marian Dalban, Bogdan Crucianu și Ovidiu Laicu. PMP Iași va avea două locuri în Consiliul Local, mandatele obținute de Petru Movilă și Dorina Isopescu. Și aceștia se vor retrage de pe listă.

Patru partide au intrat în Consiliul Județean Iași. Iată distribuția pe voturi

În ceea ce privește Consiliul Județean Iași, voturile date de către ieșeni au făcut ca în viitorul deliberativ să intre tot patru formațiuni politice. Este vorba de PNL, PSD, USR- PLUS și PMP. Formațiunea PNL Iași a adunat 106.857 voturi (39,73 la sută), PSD Iași a adunat 65.992 voturi (24,53 la sută), iar USR- PLUS a obținut 39.069 voturi (14, 53 la sută). În Consiliul Județean Iași va mai intra și PMP Iași, partid care a adunat 16.585 voturi (6,17 la sută).
În Consiliul Județean sunt 36 de mandate de aleși. Conform voturilor, PNL va viza pe 17 aleși județeni, în timp ce PSD Iași va miza pe zece mandate în viitorul Consiliu Județean. În mandatul 2016-2020, USR- PLUS va avea șase mandate, iar PMP Iași va avea trei consilieri județeni.

Cum arată mandatele din Consiliul Județean Iași. Cine sunt viitori aleși județeni

Cele 17 mandate ale PNL Iași au fost distribuite astfel: Costel Alexe, Romeo Vatră, Liviu Bulgaru, Andrei Apreotesei, Sorin Năcuță, Georgiana Olaru, Eugen Ciobăniță, Sorin Trandafirescu, Sorin Afloarei, Daniel Șandru, Constantin Șerban, Maria Cabalău, Petru Avram, Marius Minea, Marius Dangă, Sorin Flutur și Magda Lupu. Cum Costel Alexe a câptigat cursa pentru șefia Consiliului Județean Iași, locul său de pe liste va fi luat de Constantin Fotea.
Lista PSD Iași va cuprinde următorii consilieri județeni: Maricel Popa, Cristian Stanciu, Vasile Toma, Vasile Cîtea, Mircea Manolache, Silviu Macovei, Vasile Axinte, Marian Șerbescu, Romeo Olteanu, Costel Pintea. De pe listă se vor retrage Vasile Toma, Vasile Cîtea, Silviu Macovei și Vasile Axinte, toți parlamentari de Iași. În locul acestora vor intra în Consiliul Județean Iași următorii: Petronela Câtea, Cătălin Cătur, Dorel Lebădă și Lorin Urcaciu.

În lista USR- PLUS pentru viitorul mandat de CJ Iași vor fi: Marius Bodea, Ștefan Tănasă, Adrian Slabu, Marius Ciobanu, Etienne Ignat, Daniel Dîscă. Cum Marius Bodea își va păstra mandatul de deputat, locul său va fi luat de Răzvan Socolov. Cele trei locuri obținute de PMP Iași au fost luate de Petru Movilă, Adrian Acostoaiei, Marian Uscatu. Petru Movilă va rămâne, însă, în Camera Deputaților, locul său fiind luat de Radu Ursanu.

Articolul Vot final la alegerile locale 2020 în județul Iași. Iată distribuția mandatelor la Consiliul Local și Consiliul Județean. Cine sunt cei care vor reprezenta ieșenii în următorii patru ani apare prima dată în BZI.ro.