Vacanţele pe litoralul românesc se ieftinesc cu 20% de la sfârşitul acestei săptămâni, urmând ca de la sfârşitul ultimei luni de vară, camerele de hotel să se ieftinească în medie cu 40-50%. De la 1 septembrie, pachetele care vor fi scoase la vânzare includ sejururi de minimum cinci nopţi de cazare.

Tarifele de cazare pe litoralul românesc scad cu 20%, începând cu 23 august, urmând ca de la sfârşitul ultimei luni de vară, camerele de hotel să se ieftinească în medie cu 40-50%, informează un comunicat de presă transmis joi de Organizaţia Patronală Mamaia Constantă (OPMCTA).

Vacanţele pe litoralul românesc se ieftinesc

Conform sursei citate, din 23 august o cameră dublă într-un hotel de patru stele din Mamaia va putea fi închiriată cu preţuri pornind de la 400 de lei pe noapte, un hotel de trei stele va avea tariful pe camera începând de la 250 de lei pe noapte, iar unul de două stele, de la 220 de lei, urmând ca de la 1 septembrie la patru stele, în Mamaia, camera să coste 242 de lei pe noapte, la trei stele, de la 150 de lei, iar un hotel de două stele 114 lei camera pe noapte.

„Vârful de sezon pe litoralul românesc se încheie în acest weekend, urmând ca din 23 august tarifele hotelurilor să scadă, în medie, cu 20%, fie că este vorba de structuri de cinci stele, de patru, de trei, de două sau de o stea. Un alt prag de reduceri pe litoral va fi la 1 septembrie, când vacanţele vor fi cu 40-50% mai ieftine decât în acest moment. Sunt hoteluri ce practica chiar şi tarife mai mici decât acestea, iar prin programul ‘Litoralul pentru toti’, care începe în septembrie, vor fi, de asemenea, tarife şi mai mici, însă pachetele care sunt scoase la vânzare includ sejururi de cinci nopţi”, se arată în comunicatul OPMCTA.

Vacanţele pe litoralul românesc se ieftinesc. Romanii aleg Bulgaria în această perioadă pentru a evita aglomeraţia de la noi

Agenţiile de turism care operează vacanţele în ţara vecina spun că litoralul bulgăresc este destul de aglomerat în această perioadă. Toate astea din cauza faptului că romanii aleg să evite aglomeraţia de pe litoralul autohton.

Romanii aleg vacanţele în Bulgaria şi din alte motive. Spre exemplu, în Grecia, care era una dintre cele mai căutate destinaţii externe de către turiştii romani, s-a impus testul negativ la COVID-19. Mai mult decât atât, staţiunile din Grecia sunt foarte aglomerate. Astfel, o destinaţie externă de vacanţă, iefitina şi în apropiere, este ţara vecina, respectiv Bulgaria.

„Romanii aleg în prezent hotelurile de lanţ de pe litoralul bulgăresc, unde se pot distanţa fizic. Involuntar, având în vedere creşterea numărului de rezervări, hotelurile au început să ajungă la 50-60% grad de ocupare, unele chiar până la 70-75%. Acestea reglează gradul de ocupare prin stop sales, deoarece nu vor să aibă un impact negativ asupra serviciilor”, a declarat Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

Mai mult, acesta avertizează cu privire la anumite hoteluri din Bulgaria care ar trebuie evitate urmând un raţionament simplu.

„Cererea pentru hotelurile de 3 stele este deja foarte mică şi nu le recomandăm, din cauza condiţiilor. Costurile pentru dezinfecţie sunt cam aceleaşi. După weekendul de Sf. Maria, hotelurile au multe locuri libere, dar situaţia este foarte dinamică. Le recomand celor care vor să-şi facă rezervările să le facă măcar cu o săptămână înainte”, adăugă Sebastian Constantinescu.

Articolul Vacanţele pe litoralul românesc se ieftinesc. Cu cât vei merge la mare de la sfârşitul acestei săptămâni apare prima dată în BZI.ro.