Traian Băsescu a vorbit despre șansele sale la alegerile locale: ”Sunt minime”. Fostul președinte al României a fost întrebat de ce a insistat să candideze la București, în contextul în care este unul dintre politicienii care nu au avut parte de înfrângeri electorale. Răspunsul lui Băsescu a fost:

„Foarte mulţi m-au întrebat asta. Nu e un risc, ştiu care e rezultatul alegerilor, îl intuiesc, pentru că nu mai am şansa votului pe om din 2000. Acum bucureştenii vor mai multă politică, e polarizare pe votul politic. Deci şansele mele sunt minime. Dar pot să câştig respect prezentându-mă ca un profesionist”, a spus Băsescu.

Traian Băsescu a vorbit despre șansele sale la alegerile locale: ”Sunt minime”

Ne aflăm în ultima săptămână de campanie, iar Traian Băsescu se pare că are o nouă tactică, aceea de a-și justifica candidatura prin rolul de a crea probleme PNL şi USR, dacă ar pierde alegerile Nicuşor Dan, candidat independent, susţinut de cele două partide.

Conform unui sondaj menționat de către Nicușor Dan sâmbătă, Traian Băsescu ar avea 9%. Totodată, distanța dintre primii doi candidați este mai mică de 2 %, fapt care demonstrează că dreapta pierde prin prezenţa fostului primar la alegeri.

Traian Băsescu, despre candidatura lui Nicușor Dan: „Planul lui Barna este să nu iasă Nicușor!“

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a declarat despre candidatura lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei că planul lui Dan Barna este ca acesta să nu iasă. Traian Băsescu susține că Nicușor Dan este sabotat din interior de cei care afirmă că-l susțin.

„Sondajul prezentat de Nicușor Dan nu este real. Nicușor Dan ar putea să câștige alegerile pentru Primăria Capitalei, dar cu riscuri mari, chiar are șanse mari să piardă. Dar ceea ce contează cel mai mult este că Barna și Orban și-au asumat riscul de a o lăsa pe Firea la guvernare“, a declarat Traian Băsescu.

Candidatul PMP la Primăria Capitalei este de părere că nu putea să stea să vadă cum partidul său este atacat de liberali și că avea tot dreptul să candideze.

„Ei nu puteau să mizeze că i-au dat un șut în partea de dinapoi PMP-ului și PMP-ul va pleca să se așeze la colț. Nu puteau miza pe asta. Trebuiau să mizeze pe o reacție electorală a PMP-ului, care trebuia să se apere. Până la urmă vorbim despre democrație, pentru că PMP-ul avea tot dreptul să aibă și candidat și listă la consiliu. Dacă nu s-a putut merge pe o candidatură comună pe care până la urmă PMP-ul a susținut-o și pe care nu a reușit s-o impună din simplul motin că liberalii nu aveau un candidat la Primăria Capitalei“, precizează Traian Băsescu.

Traian Băsescu, despre candidatura lui Nicușor Dan

Traian Băsescu apreciază că planul lui Dan Barna a fost ca Nicușor Dan să nu iasă primar.

„Dacă a făcut o socoteală atât de proastă încât dreapta va pierde Primăria Capitalei pentru a N-a oară, pentru că au făcut tot posibilul pentru ca Nicușor Dan să nu iasă. De fapt ăsta este planul lui Barna, ca Nicușor Dan să nu iasă și a interesului lui Orban să vadă un PMP sub pragul de 5% ca să-i spună ‘Nu ne mai bâzâiți, intrați și voi aici unde a venit Blaga cu toată trupa, veniți și voi ca să terminăm fuziunea cu PDL-ul’”, a declarat fostul președinte al României.

Articolul Traian Băsescu a vorbit despre șansele sale la alegerile locale: ”Sunt minime” apare prima dată în BZI.ro.