La scurt timp după intrarea în procedura de insolvență a Totalgaz Industrie SRL Iași, Banca de Import Export a României Eximbank SA care a asigurat principalele afaceri ale companiei din Iași în Ucraina a făcut procedurile de executare silită a firmei controlate de omul de afaceri Ioan Pârău. Eximbank SA a protejat Totalgaz Industrie împotriva riscului de neplată pentru un volum al exporturilor de peste 2,5 milioane de euro pe piața din Ucraina, însă dificultățile financiare din ultimii ani au băgat compania din Iași în colaps financiar cu datorii de 132 milioane lei

Banca de Import Export a României Eximbank SA, care a fost inițial mană cerească pentru Totalgaz Industrie SRL Iași, a devenit acum călăul companiei controlate de omul de afaceri Ioan Pârău. Totalgaz Industrie SRL Iași a intrat în primăvara acestui an în procedura de insolvență, iar Eximbank SA, care a asigurat exporturile firmei din Iași pe piața din Ucraina pentru un volum de peste 2,5 milioane de euro, a făcut demersurile pentru executarea silită a Totalgaz Industrie. Astfel, au fost deschise mai multe procese în instanță între cele două părți, oamenii de afaceri Ioan și Janica Pârău contestând însă aceste proceduri și solicitând anularea lor în instanță.

Toată povestea a început în urmă cu trei ani, când EximBank a emis pentru Totalgaz Industrie SRL Iași o poliță de asigurare în numele și contul statului român, care proteja societatea împotriva riscului de neplată pentru un volum al exporturilor de peste 2,5 milioane de euro în Ucraina. Principalul client al Totalgaz Industrie Iași din țara vecină este Naftogazmontazh Ltd.

Asigurare de 2,5 milioane euro pentru ca Totalgaz Industrie Iași să livreze și să monteze instalații în Ucraina

Cu ajutorul poliței încheiate cu Eximbank SA, Totalgaz Industrie Iași trebuia să livreze trei instalații de tratare și uscare a gazului, amplasate în vestul Ucrainei. În urma accesării acestei polițe de asigurare emise de Eximbank în numele și contul statului român, Totalgaz Industrie avea siguranța încasării a 85 la sută din valoarea mărfurilor pe care urmează să le livreze către partenerul său comercial din Ucraina. Utilizând asigurările emise de EximBank, compania din Iași avea garanția unei prezențe susținute pe piața țintă, dezvoltându-și afacerile cu noi parteneri și noi contracte de export, în condiții de continuitate a activității fabricii din Iași unde există o medie de 200 angajați.
Banca a reluat procesul de asumare cu debitori publici și privați din Ucraina, după ce, în 2014, odată cu declanșarea situației conflictuale din această țară, EximBank a suspendat relația cu Ucraina până la clarificarea situației politice.

Totalgaz Industrie Iași trebuia să finalizeze gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău

Lucrările la proiectul gazoductului Iași – Ungheni – Chișinău au fost blocate chiar înainte de finalizare după ce conducerea Transgaz SA a decis ca licitația căștigată de firmele ieșene Totalgaz și Quartz Matrix pentru realizarea unui lot al conductei să fie reluată. Lucrarea în valoare de aproape 20 de milioane de euro este ultima parte a mega proiectului finalizat în proporție de 90 la sută prin care se vor transporta gaze naturale între România și Republica Moldova prin zona de Nord-Est. Conducerea subsidiarei Transgaz recunoaște faptul că licitația care a întârziat finalizarea gazoductului va fi reluată, dar nu a spus și motivele pentru care face acest lucru. Totalgaz Industrie Iași, principalul câștigător al licitației, s-a adâncit brusc în datorii, iar activitatea firmei intrate recent în insolvență este blocată de mai multe luni. Prin acest proiect se intenționează reducerea dependenței populației din centrul și vestul Europei față de gazele venite din Rusia.

Omul de afaceri Ioan Pârău încearcă să scape fabrica de faliment

Alpha Bank a solicitat în februarie 2020 intrarea în insolvență a companiei controlate de omul de afaceri Ioan Pârău pe motivul unor datorii neachitate vreme îndelungată. Majoritatea salariaților au făcut plângeri la autoritățile abilitate pe motiv că nu și-au încasat salariile de câteva luni, iar activitatea firmei care la începutul anului avea 200 angajați este mai mult în stand-by.

Pentru a bloca intrarea în insolvență cerută de creditori, Totalgaz Industrie SRL a fost băgată în luna martie în procedura de concordat preventiv. De precizat faptul că poate recurge la această procedură orice firmă care se află în dificultate financiară, fiind practic o procedură de prevenire a insolvenței, iar mai departe a falimentului. Compania controlată de omul de afaceri Ioan Pârău are datorii de 132 milioane lei, asta deși a exportat de-a lungul timpului piese în țări precum Japonia, Rusia, Finlanda, Ucraina, Cehia sau Israel. Afacerea a început însă să meargă din ce în ce mai prost în anul 2015, pe fondul scăderii comenzilor venite din străinătate și din țară. Astfel, de la o cifră de afaceri de 64 de milioane de lei și 330 angajați în 2015, în următorul an, firma aproape că și-a înjumătățit cifra de afaceri și a pierdut aproape 50 de angajați.

Apelați în repetate rânduri, Reprezentanții Totalgaz Industrie SRL nu au oferit un punct de vedere referitor la această situație.

Articolul Totalgaz Industrie Iași, salvată și apoi îngropată de Banca de Import Export a României Eximbank SA. Omul de afaceri Ioan Pârău încearcă să scape fabrica de faliment apare prima dată în BZI.ro.