Cipru va introduce teste obligatorii de COVID-19 la toate sosirile din Grecia începând de joi, 6 august. Decizia a fost luată în condițiile în care în Grecia a fost semnalată o creștere alarmantă a numărului de infectări cu COVID-19 săptămâna trecută, potrivit Reuters.

Ministerul Sănătăţii din Cipru a declarat că orice călător din Grecia va trebui să prezinte un test PCR negativ efectuat cu 72 de ore înainte de a călători în Cipru. Ciprioţii şi rezidenţii permanenţi în Cipru ar putea opta pentru un test făcut la sosirea în aeroport.

Cipru este una dintre primele ţări care introduce teste la sosirile din Grecia după relaxarea măsurilor de izolare. Grecia încă afişează rate semnificativ mai mici de infectare decât alte ţări europene.

Teste obligatorii de COVID-19 pentru călători: Măsură luată în sezon al vacanțelor

Impunerea acestor teste COVID-19 vine în plin sezon al vacanţelor, Grecia fiind o destinaţie populară de vacanţă pentru mare parte dintre ciprioți.

Atât Cipru, cât și Grecia, au reușit să ţină sub control până acum numărul de infectări cu COVID-19, impunând măsuri stricte de izolare de la mijlocul lunii martie până în mai. Totuși, numărul cazurilor a început să crească după sfârşitul lunii mai până la sfârşitul lunii iulie.

Sâmbătă, Grecia a raportat cea mai mare creştere în 24 de ore, de 110 noi cazuri, în timp ce Ciprul a anunţat vineri 25 de cazuri noi.

Ciprul are un sistem de risc pe trei niveluri grupând ţările unde deplasarea este fie nerestricţionată, permisă cu un test PCR sau cu un test PCR şi carantină obligatorie de 14 zile. Grecia a trecut acum la categoria „B”, de la „A”. Lista este actualizată periodic.

România pe lista statelor din categoria C

România a fost inclusă pe lista statelor din categoria C, alături de Luxemburg, Muntenegru, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Serbia și Suedia.

Potrivit noilor măsuri de oficialitățile cipriote, accesul pe teritoriul Republicii Cipru este permis cetățenilor care vin din statele incluse în categoria C:

1.cetățenii ciprioți și cetățenii străini cu rezidență legală în Cipru pot intra cu condiția obținerii autorizației de călătorie și a prezentării testului molecular negativ pentru infecția cu COVID-19;

2. alte categorii de persoane, care provin din state încadrate la categoria C, pot intra doar cu condiția obținerii unui permis special eliberat de Ministerul de Interne cipriot. Cererile vor fi transmise prin intermediul poștei electronice la e-mail-ul: covid19@crmd.moi.gov.cy.

Ce trebuie să prezintă la vamă cetățenii români

Astfel, românii care doresc să călătorească în Republica Cipru din România trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Republicii Cipru următoarele:

– autorizația de călătorie, obținută prin intermediul portalului www.cyprusflightpass.gov.cy. Înregistrarea călătoriei trebuie efectuată cu 24 de ore înaintea deplasării. Autorizația presupune completarea electronică a unui chestionar COVID-19 și introducerea datelor de zbor;

– un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu COVID-19, efectuat cu maximum 72 de ore anterior momentului intrării pe teritoriul Republicii Cipru, atestat printr-un certificat în limba engleză;

– permisul special eliberat de Ministerul de Interne pentru persoanele nerezidente.

Fără acces în Cipru de Nord

MAE precizează că, începând cu data de 17 iulie a.c, autoritățile cipriote nu mai permit turiștilor să traverseze în partea de nord a insulei. Cetățenii români care se află în partea de nord a insulei nu vor primi autorizația de trecere decât în cazuri umanitare, precum deces al unui membru de familie, situații medicale de urgență, deplasarea urmând a avea loc exclusiv prin punctul de trecere Meteham.

MAE precizează, de asemenea, că lista statelor din care este permisă intrarea în Republica Cipru este actualizată săptămânal de către Ministerul cipriot al Sănătății, în funcție de datele epidemiologice din fiecare țară.

Articolul Teste obligatorii de COVID-19 pentru călători, introduse de Cipru apare prima dată în BZI.ro.