Oamenii de știință italieni au concluzionat, în urma unui studiu efectuat, că infecția cu COVID-19 poate fi transmisă de la oameni și câinilor sau pisicilor. Cercetarea a fost făcută pe un număr destul de mare de animale, mai exact 540 de câini și 277 de pisici din nordul Italiei, în principal Lombardia.

În cazul animalelor care trăiau în gospodării cu pacienți confirmați cu coronavirus, la 3,4% dintre câini și 3,9% dintre pisici cercetătorii au detectat anticorpi împotriva virusului, ceea ce indică existența unei infecții anterioare.

„Presupunem că virusul este transmis de regulă de la om la animale”

Rezultatele studiului nu sunt surprinzătoare, spune Thomas Mettenleiter, preşedintele Institutului Federal de Cercetare pentru Sănătatea Animalelor Friedrich-Loeffler din Greifswald. „Confirmă ceea ce ştim deja”, a spus el.

„Presupunem că virusul este transmis de regulă de la om la animale”, a adăugat Mettenleiter.

Și cei de la Institutul Federal Friedrich-Loeffler au transmis anterior acest lucru. Se pare că virusul poate fi transmis de la om la animal, dar nu și invers. Cercetătorii de la institut au mai spus că nu e nevoie ca persoanele sănătoase să reducă contactul cu animalele de companie.

Un câine din UK a suferit aceleași simptome ca stăpâna lui confirmată cu COVID-19

Un câine din Marea Britanie ar fi luat coronavirus de la stăpâna lui confirmată cu acest virus, după ce a mestecat șervețelele aruncate de ea.

Many Hayes, în vârstă de 60 de ani, stătea în pat de câteva săptămâni fiindcă se simțea foarte rău. Avea dureri în gât, tuse uscată și își pierduse mirosul. Și-a găsit apoi cățelul în timp ce îi mesteca șervețelele folosite pe care le lăsase lângă pat.

Ce simptome avea patrupedul

Patrupedul, în vârstă de 10 ani, a început să aibă exact aceleași simptome ca stăpâna. Avea tuse uscată și începuse să facă eforturi mari pentru a respira.

Câinele a fost dus de o prietenă la veterinar, însă starea lui s-a înrăutățit. Medicii i-au făcut o serie de analize din care a rezultat că ar fi putut fi vorba despre o formă avansată de coronavirus. Totuși, veterinarii nu au putut spune cu certitudine că patrupedul chiar a avut virusul.

După șase săptămâni, stăpâna și călețul său sunt din nou bine.

„Știu că a avut și el coronavirus. Aproape l-am pierdut. Cei de la The Kennel Club UK au spus că nu există niciun caz cunoscut în rândul animalelor. Asta m-a făcut să fiu foarte furioasă. Știu că al meu câine a avut coronavirus. Mai mulți stăpâni de animale ar trebui să fie conștienți de faptul că pisicile și câinii pot lua COVID-19 de la oameni”, a spus femeia, potrivit Metro.

Articolul Studiu: Infecția cu COVID-19 poate fi transmisă de la oameni și câinilor sau pisicilor apare prima dată în BZI.ro.