Până în prezent, 10 persoane din Televiziunea Română au fost confirmate cu COVID-19. Încă o persoană din Televiziunea Publică a fost depistată pozitiv la testul COVID-19, se arată într-un comunicat al TVR transmis, sâmbătă. Potrivit procedurilor, se arată în comunicat, a fost anunţat medicul de familie şi Cabinetul Medical al instituţiei, care au luat măsurile necesare în acest caz, al zecelea înregistrat în SRTv.

„Datorită programului de lucru la domiciliu, acest al zecelea caz nu are niciun contact la locul de muncă. Facem precizarea că această persoană şi cele anterior depistate pozitiv sunt cazuri fără legătură între ele şi infectarea nu s-a produs în TVR. Este doar o evoluţie normală în condiţiile unei transmisii comunitare extinse”, precizează sursa citată.

Conform comunicatului, reprezentanţii managementului TVR sunt permanent în legătură cu persoanele depistate pozitiv.

Coronavirusul continuă să facă victime. Iată câte cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 15 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 69.374 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 32.334 pacienți au fost declarați vindecați și 7.814 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.328 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Până astăzi, 2954 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 14.08.2020 (10:00) – 15.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 50 de decese (30 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea,Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani. 47 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.309.

Dintre acestea, 473 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.502.042 de teste. Dintre acestea 23.986 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.239 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.747 la cerere. Pe teritoriul României, 9091 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5479 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 26702 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 26 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.112 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 620 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 968 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 362.001 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 5 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Articolul Situație îngrijorătoare la TVR. Încă o persoană a fost testată pozitiv cu noul coronavirus. În total sunt zece apare prima dată în BZI.ro.