Sistemul de învățământ va fi, din nou, luat prin surprindere! Tunegaru atrage atenția. Școala ar trebui să înceapă într-o lună jumătate, dar încă nu se cunosc condițiile. Cristina Tunegaru, profesoară, atrage atenția că mai este puțin timp până începe școala și nicio tabletă nu a ajuns la elevi. Între timp, autoritățile sunt în căutarea unor soluții și analizează mai multe variante, elevii, părinții și profesorii și-au pierdut răbdarea.

”Avem nevoie de profesori formați”. Sistemul de învățământ va fi, din nou, luat prin surprindere!

Cristina Tunegaru menționează faptul că nici profesorii nu sunt pregătiți pentru competențe digitale, așa cum anunța ministrul Anisie.

Cristina Tunegaru, profesor: Dacă s-ar rezolva ceva (pentru școala în mediul rural – n.red), ar trebui să înceapă astăzi rezolvarea. Să nu mai amânăm și să căutăm scenarii și să venim cu pretextul acesta al analizei continue.

Am suspendat școala din martie, au trecut cinci luni. Realitățile școlii rurale le știm de ani de zile și cu toate acestea, între timp nu s-a schimbat nimic. În continuare sunt primari care investesc foarte puțin în infrastructura școlară locală, unii deloc, ceea ce este îngrijorător și rușinos.

Pe de altă parte, dacă discutăm despre situația națională a educației, aș vrea să punctez două lucruri care cred că trebuie menționate.

În această perioadă, care cred că a fost una de analiză, și înțeleg că Guvernul s-a preocupat foarte mult să analizeze situația din teren, nu s-a investit deloc în ceea ce înseamnă infrastructură, în sensul în care să punem în mâinile elevilor aceste tablete sau laptopuri. Înțeleg că ministerula promis un număr de 225.000 de tablete, însă vorbim despre 900.000 de copii care nu au mijloace tehnice. Ce facem cu diferența aceasta? Nicio tabletă nu a ajuns pe mâinile copiilor până acum. Mai sunt 5 săptămâni și începe școala și încă nu le-am distribuit elevilor aceste tablete.

Pe de altă parte, avem nevoie de profesori formați. Am tot auzit dinspre Guvern, chiar și doamna ministru Anisie vorbea despre formarea profesorilor care ar fi trebuit să se întâmpleundeva în această vară. Ei bine, nu s-a format niciun profesor în sensul dobândirii competențelor digitale.

Suntem la fel de nepregătiți cum eram în martie, atunci când am suspendat școlile.

Variantă propusă de Ministerul Sănătății pentru reînceperea anului școlar

Ministerului Sănătății propune descentralizarea deciziei, pe fiecare județ și școală în parte. Reprezentanții Ministerului Sănătate au prevăzut în actul pe care l-au trimis Ministerului Educației că fiecare școală și grădiniță trebuie să facă o analiză locală a riscurilor și acesta este practic documentul de bază pentru decizia de a redeschide total sau parțial cursurile. Școlile vor putea decide să adopte scenarii diferite la fiecare ciclu de învățământ.

În această variantă, hotărârea finală o iau Inspectoratele Școlare Județene (ISJ), Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) și conducerea fiecărei școli în parte.

Decizia celor de la Ministerul Sănătății vine după ce mai mulți specialiști din educație au criticat închiderea fără excepție a școlilor, fără a ține cont de numărul de copii din anumite sate sau orașe și numărul de cazuri de COVID-19.

Revenirea la școală, scenariu propus de Ministerul Sănătății

Un alt scenariu, de care s-a vorbit și în Ministerul Educației, este revenirea 100% la școală, dar cu asigurarea unei distanțe fizice între copii de minimum 1 metru (față de 2 metri cât a fost impus la examene). De remarcat că față de primul scenariu avansat de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți și preluat apoi în comunicarea publică de ministrul educației, regulile Ministerului Sănătății spun că revenirea tuturor elevilor la școală se face cu menținerea acestei distanțe de 1 metru între elevi.

Citește mai mult despre acest subiect aici!

Articolul Sistemul de învățământ va fi, din nou, luat prin surprindere! Tunegaru atrage atenția apare prima dată în BZI.ro.