Senatorul PSD, Șerban Nicolae, aduce acuzații grave președintelui Klaus Iohannis. Șerban Nicolae susține că președintele a lansat trei minciuni în spațiul public, în timpul conferinței de la Cotroceni.

Senatorul PSD spune că Iohannis acuză PSD că a întârziat adoptarea legii carantinei și izolării, în condițiile în care guvernul liberal a trimis proiectul Parlamentului la trei săptămâni de la Decizia Curții Constituționale.

”BARONUL MÜNCHHANNIS

Minciună Iohhanis 1 – „Majoritatea PSD din Parlament a întârziat două săptămâni adoptarea legii privind carantina și izolarea”.

Realitatea – Proiectul a parcurs în Parlament întreaga procedură în zece zile (cu sâmbătă și duminică), guvernul penelist trimițându-l Parlamentului după trei săptămâni de la Decizia Curții Constituționale“, spune Șerban Nicolae.

Șerban Nicolae aduce acuzații grave lui Klaus Iohannis: Măsurile de protecție sanitară sunt haotice

Senatorul PSD demontează și acuzați legată de faptul că măsurile de protecție sanitară nu sunt eficiente din cauza blocajelor legislative. Acesta susține că măsurile de protecție sanitară sunt haotice, ilogice și încălcate repetat și grosolan chiar de guvernanți.

„Minciună Iohannis 2 – „Măsurile de protecție sanitară nu sunt eficiente din cauza blocajelor legislative”.

Realitatea – Măsurile de protecție sanitară nu au legătură cu legea. De altfel, România este printre foarte puținele state care au făcut modificări legislative legate de epidemie. Măsurile de protecție sanitară sunt haotice, ilogice și încălcate repetat și grosolan chiar de guvernanți“, adaugă Șerban Nicolae.

Cine a încălcat măsurile de protecție sanitară

Șerban Nicolae adaugă că președintele îi acuză pe liderii PSD că îndeamnă la nerespectarea măsurilor de protecție sanitară, când de fapt Klaus Iohannis și liderii guvernamentali peneliști au fost surprinși încălcând flagrant măsurile de protecție sanitară.

„Minciună Iohannis 3 – „Lideri PSD îndeamnă la nerespectarea măsurilor de protecție sanitară”

Realitatea – Nicio declarație a vreunui lider PSD nu îndeamnă la nerespectarea măsurilor de protecție sanitară și nu neagă existența ori efectele COVID19. De mai multe ori însă, atât Iohannis, cât și liderii guvernamentali peneliști au fost surprinși încălcând flagrant măsurile de protecție sanitară.

CONCLUZIE – Baronul Münchhausen putea lua lecții de minciună și ipocrizie de la Klaus Werner Iohannis!“, menționează Șerban Nicolae.

„Klaus Iohannis a pierdut controlul rațiunii“

Senatorul Lucian Romașcanu a declarat că Klaus Iohannis a pierdut controlul rațiunii și a avut o ieșire necontrolată și nervoasă la televizor. Purtătorul de cuvânt al PSD îl consideră vinovat pe șeful statului și Guvernul PNL a scăpat de sub control situația cu pandemia cu noul coronavirus. Acuzația vine după ce Cabinetul Orban conduce Direcțiile de Sănătate Publică și celelalte organizații.

„După ce Guvernul lui a pierdut controlul pandemiei, acum Iohannis a pierdut și controlul rațiunii. A avut o ieșire necontrolată la televizor, extrem de nervos, după dezastrul declarației de ieri, unde a fost criticat de toată lumea. România s-a săturat să audă PSD e de vină”, a zis senatorul Lucian Romașcanu.

„Să fie clar: vinovat e Iohannis, vinovat e Guvernul PNL”, a spus acesta, adăugând ulterior: „Aceasta este prima minciună a domnului Iohannis care trebuie demontată. Guvernul PNL a scăpat situația de sub control cu pandemia. Ei controlează DSP-urile, ei au ISU, Ministerul Sănătății, ei conduc Ministerul de Interne. Și nu fac nimic! De aceea ne aflăm în această situația din care nu mai putem ieși. Acest Guvern incompetent și criminal este de vină pentru această criză fără precedent!”.

Articolul Șerban Nicolae aduce acuzații grave lui Klaus Iohannis: „Baronul a spus 3 minciuni mari“ apare prima dată în BZI.ro.