Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) trage un semnal de alarmă în legătură cu problemele ce vor apare la începerea anului școlar.

„Autoritățile au obligația să asigure tuturor participanților la actul educațional măști, dezinfectant, săpun și toalete funcționale, pe parcursul fiecărei zile de școală.

Altfel transformăm unitățile de învățământ în bombe epidemiologice, chiar din prima zi de școală! Cei 300 de lei, în medie, trebuie să fie acordați cadrelor didactice de la data de 1 septembrie 2020, pentru că aceștia sunt bani din care cadrele didactice își vor asigura măștile de protecție absolut obligatorii. Întrucât nu există în acest moment bugetată această cheltuială, profesorii au ajuns în fața acestei situații în care vor plăti pentru măștile de care au nevoie”, spun reprezentanții FSLI.

Semnal de alarmă tras de sindicaliștii din Educație: Cer parlamentarilor să respingă decizia Guvernului Orban de a nu majora salariile din educație

Sindicaliștii din îmvățământ le cere parlamentarilor să respingă decizia Guvernului Orban de a nu majora salariile din educație. Sindicaliștii spun că există semnale potrivit cărora cadrele didactice vor refuza să meargă la școală, dacă nu sunt protejate.

În anul școlar 2020-2021, peste 10.000 de cadre didactice cu vârsta de peste 65 de ani și alte aproximativ 40.000 cu vârsta cuprinsă între 60 și 65 de ani trebuie să se întoarcă la catedră, conform sindicaliștilor.

„Prin comparație cu alte sectoare socio-profesionale, educația are cei mai mulți angajați care fac parte din categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Pericolul la care se vor supune colegii noștri este unul foarte mare pentru ei, dar și pentru familiile lor, situație în care se află și elevii și familiile acestora, ca urmare a numărului mare de persoane care se vor întoarce în sălile de clasă. Angajații din educație vor intra astfel în linia întâi dacă ne gândim la expunerea în fața virusului, iar ei nu vor purta echipamente speciale. Un cadru didactic care va preda la mai multe clase, mai multe ore, va fi supus unui risc și mai mare de îmbolnăvire, pentru că va intra în contact cu zeci de elevi.

În aceste condiții, în care numărul de elevi și cadre didactice este mai mare decât în oricare alt loc populat, fie că este loc de muncă, sau un loc deschis publicului, considerăm că se impun măsuri foarte stricte, urgente și bine implementate prin care elevii și angajații din educație să beneficieze de toate condițiile, astfel încât să nu fie expuși îmbolnăvirii cu COVID-19”, transmite sindicatul.

Studenții susțin că nu sunt stabilite norme pentru deschiderea anului universitar

Studenții din România susțin că Guvernul Ludovic Orban nu a stabilit norme pentru deschiderea anului universitar.

„Odată cu publicarea proiectului de Ordin de Ministru al Sănătății care reglementează o serie de scenarii la nivel local pentru mediul preuniversitar și măsuri pentru diminuarea gravității situației epidemiologice deja existente la nivel național, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) constată că guvernanții nu prezintă soluții pentru studenți și nu oferă absolut nicio normă sau îndrumare instituțiilor de învățământ superior din România cu privire la modul de desfășurare a actului educațional, care să pună în prim plan sănătatea comunității universitare”, spune liderul ANOSR, Petrișor-Laurențiu Țucă.

Articolul Semnal de alarmă tras de sindicaliștii din Educație: Școlile vor deveni bombe epidemiologice! apare prima dată în BZI.ro.