Raed Arafat a făcut marţi previziuni sumbre despre coronavirus. Şeful Departamentului pentru Situații de Urgență a spus că ne putem aştepta la orice, iar întreaga situaţie se poate înrăutăţi. Acesta a comparat pandemia de acum cu cea din 1919.

Raed Arafat, previziuni sumbre despre coronavirus

Arafat a comparat pandemia de coronavirus cu cea din 1919 şi a precizat că odată cu venirea toamnei şi al iernii ne putem aştepta la un al doilea val, mult mai puternic. În acest context populaţia ar trebuie să înţeleagă riscurile şi să se protejeze.

„Să nu uităm că pandemia care a fost în 1918-1919, nu primul val a fost cel mai rău. Noi nu avem astfel de informații, dar noi trebuie să ne așteptăm că lucrurile pot să se înrăutățească și noi trebuie să fim foarte pregătiți

Nu putem compara 2020 cu 1919. (…)Totuși, un impact asupra sistemului sanitar se poate produce chiar și în țările extrem de avansate și cu sisteme sanitare dezvoltate. Deci nu putem să spunem că totul va fi bine. Putem să ne așteptăm la o situație mai rea la toamnă și la iarnă și va trebui să fim mult mai bine pregătiți, iar populația să fie mai înțelegătoare”, a declarat Raed Arafat, la B1 Tv.

Raed Arafat, despre coronavirus

Raed Arafat a tras un semnal de alarmă asupra informațiilor greșite care circulă în rândul cetățenilor. Acesta a subliniat răul pe care îl produc anumiți „experți” care Își fac publice părerile neavizate și care pot influența în mod negativ societatea.

„Sunt foarte mulți ”experți” care vin cu păreri neavizate, nefondate, fără absolut niciun argument științific, dar aberează toată ziua și, din păcate, au efect asupra unei părți din populație. Mulți respectă recomandările, dar această parte mică poate contribui la răspândirea virusului într-un mod necontrolat”, am mai spus Arafat.

Raed Arafat îl contrazice pe Alexandru Rafila

Medicul Raed Arafat îl contrazice pe Alexandru Rafila în legătură cu purtatul măştilor de protecţie în casă. Într-o intervenţie la un post de televiziune, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a vorbit despre reluarea anului şcolar dar şi despre purtatul măştilor de protecţie în casă.

Raed Arafat îi dă o replică medicului Alexandru Rafila. Acesta susţine că, realistic vorbind, nu poţi obliga pe cineva să poarte masca în casă şi în plus, Arafat se întreabă cât poţi rezista purtând o mască şi în casă:

„Acest lucru nu poate depăși caracterul de recomandare, nu poate deveni regulă, nu poți controla acest lucru. Dacă e un bunic în casă și nu poate fi separat de copil, portul măștii îl poate proteja, dar acum, realist să vorbim, cât poate cineva să poarte o mască permanent în casă?

E foarte greu. Portul măștii în casă poate ajuta, dar nu poate fi o obligație. Poate fi o recomandare. Nici nu putem face oficial acest lucru, că e o chestiune în spațiul intern al casei. Poate să fie un sfat. Ca implementare real cred că va fi foarte dificil”, a precizat Raed Arafat.

Profesorul spune că ar trebui regândită modalitatea în care copiii interacționează cu persoanele vârstnice din familie, după începerea școlii.

El este de părere că ar trebui un set de reguli în fiecare casă și dă exemplul interacțiunii dintre copii și bunici, fiind nevoiți să poarte mască și să respecte pe cât posibil o anumită distanțare.

Articolul Raed Arafat, previziuni sumbre despre coronavirus: „Ne așteptăm la o situație mai rea…” apare prima dată în BZI.ro.