Radu Țincu, medic ATI la Spitalul Floreasca: ”Pandemia de orice boală nu poate fi oprită decât prin imunizare, imunizare care se poate obține fie prin vaccinare, fie prin trecerea prin boală”. Din cauza faptului că oamenii nu mai cred în existența COVID-19, pandemia a evoluat și a adus cu ea cifre alarmante de noi cazuri.

Radu Țincu, medic ATI la Spitalul Floreasca: ”Pandemia de orice boală nu poate fi oprită decât prin imunizare, imunizare care se poate obține fie prin vaccinare, fie prin trecerea prin boală”

„Neîncrederea populației este explicația faptului că asistăm la această accelerare a pandemiei și iată că avem un procent foarte mare, suntem deja la cinci luni de la debutul pandemiei în Europa și oamenii, în proporție de jumătate nu cred în existența ei. De aceea am ajuns în această situație și probabil că dacă proporția aceasta de neîncredere nu se va reduce, vom ajunge într-o situație și mai gravă.

Apropo de oprirea pandemiei, situație e foarte clară! Pandemia de orice boală nu poate fi oprită decât prin imunizare, imunizare care se poate obține fie prin vaccinare, ceea ce nu se poate acum, fie prin trecerea prin boală, o imunitate de turmă, lucru care iar nu se poate aplica. Dacă vom avea o rată de îmbolnăvire într-un timp scurt, sistemul de sănătate va fi pus în genunchi și oamenii vor muri pentru că nu mai au acces la servicii de sănătate publică.

În toate țările unde această creștere a fost exponențială oamenii am murit pentru că nu au mai avut loc în spitale. Mortalitatea a fost dublată sau triplată din această cauză, nu neapărat din cauza agresivității COVID-19”, a declarat medicul Radu Țincu.

Bilanț coronavirus 3 august 2020. Numărul cazurilor a început să scadă

Până astăzi, 3 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 54.009 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

27.750 de pacienți au fost declarați vindecați și 4.807 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 823 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Câte persoane au decedat

Până astăzi, 2432 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 02.08.2020 (10:00) – 03.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 19 de decese (9 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Aregș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Dolj, Gorj, Ialomița, Mehedinți, Mureș, Prahova, Timiș, Vaslui și Ilfov.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria 30-39 de ani, 2 la categoria 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate cele 19 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.660. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 419 pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.248.318 de teste. Dintre acestea 8.045 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.646 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 2.399 la cerere.

Pe teritoriul României, 5.143 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.538 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 17.675 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 624 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Articolul Radu Țincu, medic ATI la Spitalul Floreasca: ”Pandemia de orice boală nu poate fi oprită decât prin imunizare, imunizare care se poate obține fie prin vaccinare, fie prin trecerea prin boală” apare prima dată în BZI.ro.