PSD Iași a lansat cea mai slabă echipă la Consiliul Județean. Bătăușul Mircea Manolache, pus pe lista de consilieri județeni, nici măcar nu a fost nominalizat. Maricel Popa s-a lăudat că a adus spitalul mobil de la Lețcani pentru pacienții infectați cu COVID-19. Unitatea medicală nu a funcționat nici măcar o zi. Ultimele sondaje arată că ambii candidați de la Consiliul Județean și Primăria Iași sunt plasați sub scorul partidului

PSD Iași a lansat cea mai slabă echipă la Consiliul Județean. În cursul zilei de ieri, Maricel Popa, președintele PSD Iași, care a scăpat total organizația de sub control, a lansat oficial candidații la alegerile locale din data de 27.09.2020. De precizat că 15 primari PSD din județ au trecut imediat la PNL, după ce s-au arătat nemulțumiți de politica făcută de Maricel Popa. Peste o sută de membri de partid au fost prezenți la Teatrul de Vară din grădina Palas. Un moment straniu s-a petrecut atunci când au fost nominalizați candidații pentru mandatul de consilier județean. Adus pe ultima sută de metri în partid, afaceristul Mircea Manolache nu a fost menționat pe scena teatrului de vară. Cristian Stanciu, prezentatorul evenimentului, a precizat că nu au fost menționați candidații care au lipsit de la lansare. Întrebat dacă asocierea cu Mircea Manolache aduce prejudicii partidului, Maricel Popa a infirmat. Pe numele lui Mircea Manolache a fost deschis un dosar penal pentru lovire și alte violențe, fiind implicat în mai multe scandaluri.

PSD Iași a lansat cea mai slabă echipă la Consiliul Județean cu un discurs neinteligibil

Maricel Popa s-a chinuit efectiv să-și prezinte propriile realizări și promisiunile pentru perioada 2020-2024. S-a poticnit la aproape fiecare cuvânt citit de pe foaie. Fiind obișnuită cu incapacitatea de a lega două vorbe, audiența nu a mai reacționat, considerând că așa arată normalitatea. În broșura de prezentare a proiectelor realizate, Maricel Popa începe exact cu cel mai controversat proiect, spitalul mobil de la Lețcani pentru pacienții infectați cu COVID-19. Nici până în acest moment nu a fost pus în funcțiune spitalul, dar Maricel Popa consideră că este o realizare. Costurile spitalului depășesc 15 milioane de euro. Președintele Consiliului Județean s-a mai lăudat că a asfaltat în localitățile din județ, însă infrastructura rutieră este departe de a fi considerată sigură pentru conducătorii auto. Printre promisiuni electorale se numără extinderea Aeroportului Internațional Iași – 100 milioane euro, complex sportiv la granița cu comuna Miroslava – 85 milioane euro, construirea centurii ușoare a Iașului – 45 milioane euro.

Camelia Gavrilă, cea mai proastă alegere pentru Primăria Iași

În acest moment, situația PSD Iași în sondaje este dezastruoasă. La municipiu, partidul nu reușește să treacă de 15 la sută, în timp ce candidatul Camelia Gavrilă la Primăria Iași este sub scorul partidului, abia atingând 10 procente. Un electorat important din zona învățământului preuniversitar și-a schimbat opțiunile și din cauza perioadei în care Camelia Gavrilă conducea Inspectoratul Școlar Județean Iași. Culmea, inițial trebuia să candideze doctorul Tudor Ciuhodaru, dar Maricel Popa a intervenit și a promovat-o pe Camelia Gavrilă. Medicul stătea mult mai bine în sondaje, dar președintele PSD a preferat candidatul mai slab. Nici la nivel de județ situația nu este mai bună pentru PSD. Candidatul Maricel Popa abia dacă atinge 18 procente, în timp ce partidul înregistrează 22 la sută. De reamintit că ambii candidați nu reușesc să bată scorul partidului.

Nu s-au păstrat măsurile de distanțare pe timp de pandemie

La acțiunea electorală, membrii PSD prezenți nu au respectat măsurile de prevenire a infectării cu COVID-19. Purtarea măștilor de protecție a fost facultativă, iar distanța dintre scaune nu a fost respectată. Chiar și candiații de pe scena teatrului de vară nu au respectat măsurile. Unul dintre membrii PSD chiar a făcut o glumă.

„Doamna Gavrilă tușește așa tare de vineri și nu poartă mască”, a spus un membru PSD. În timpul întâlnirii, Camelia Gavrilă a ținut un discurs de susținere care l-a bulversat iremediabil pe Maricel Popa. „Când ne gândim la domnul Popa, sigur vom spune homo activus, vom spune homo faber, omul care știe să facă”, a transmis Gavrilă.

Articolul PSD Iași a lansat cea mai slabă echipă la Consiliul Județean! Bătăușul Mircea Manolache nici nu a fost menționat. Nu s-au purtat măști de protecție și nu s-a păstrat distanța – FOTO apare prima dată în BZI.ro.