Peste 100.000 de persoane au tranzitat frontierele României, în ultimele 24 de ore, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră. De departe, frontiera cu Ungaria a fost cea mai aglomerată, cu peste 44.000 de persoane care au intrat sau ieșit din țară.

100.000 de cetățeni au tranzitat frontierele statului român

În data 01.08.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 103.300 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 32.800 mijloace de transport (dintre care 9.300 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 59.500 persoane cu 18.700 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 43.800 persoane cu 14.100 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 44.100 de persoane şi 18.500 de mijloace de transport (4.200 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 28.000 de persoane cu 11.900 mijloace de transport.

„Poliția de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructură punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea. Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată AICI.”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Articolul Poliția de Frontieră a făcut anunțul: Peste 100.000 de persoane au tranzitat vămile României, în ultimele 24 de ore apare prima dată în BZI.ro.