Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a făcut un anunţ surprinzător despre coronavirus. Potrivit acestora una din 10 persoane este posibil să fi fost infectată cu noul coronavirus. În cazul în care acest lucru ar fi real marea majoritate a populaţiei lumii rămâne în continuare vulnerabilă la boala COVID-19 provocată de acest virus.

Sute de milioane de persoane ar fi putut fi astfel infectate deja cu noul coronavirus, mult mai multe în comparaţie cu bilanţul actual, de aproximativ 35 de milioane.

Mike Ryan, despre coronavirus

”Cele mai bune estimări actuale ale noastre ne indică faptul că aproximativ 10 procente din populaţia globală este posibil să fi fost infectate cu acest virus”, a declarat luni la Geneva biroului executiv al agenţiei specializate a Naţiunilor Unite pentru sănătate directorul Departamentului de Urgenţe Medicale din cadrul OMS, Mike Ryan.

Deşi numărul real al cazurilor este probabil mult mai mare decât cifrele raportate, estimarea OMS despre coronavirus arată faptul că marea majoritate a oamenilor nu au anticorpi. DIn acest motiv continuă să fie în pericol de a contracta COVID-19, a subliniat oficialul din cadrul OMS.

”Variază în funcţie de ţară, variază de la urban la rural, variază în funcţie de grupuri. Dar ceea ce înseamnă este că vasta majoritate a lumii rămâne în pericol. Ne îndreptăm în prezent spre o perioadă dificilă. Boala continuă să se răspândească”, a spus Ryan.

În prezent, populaţia lumii este de 7,8 miliarde de oameni, potrivit statisticilor ONU.

OMS: „Coronavirus continuă să se răspândească…”

Mike Ryan, care a participat la o reuniune a conducerii executive a OMS, susține că estimările „cele mai bune” arată că o persoană din zece la nivel mondial s-ar fi infectat cu COVID-19.

Potrivit specialistului, citat de Associated Press, valorile pot varia de la zonele urbane la cele rurale sau în cadrul diferitelor grupe de populație, însă pe ansamblu ar fi vorba de circa 760 de milioane oameni – o zecime din populația globală.

Această estimare arată, de asemenea, că majoritatea populației mondiale încă nu s-a infectat cu COVID-19 și rămâne expusă la riscurile asociate cu acest virus.

Statisticile oficiale, acreditate atât de OMS cât și de mediul academic, indică peste 35 de milioane de cazuri de infectare și mai mult de 2 miloane de decese în toată lumea până în prezent.

Asia de Sud-Est înregistrează o creștere a numărului de infectări iar Europa și zona estică a Mediteranei consemnează o creștere a deceselor, în timp ce în Africa și în Pacificul de Vest evoluțiile pandemice sunt „mai degrabă pozitive”, a mai spus dr. Ryan.

„Coronavirus continuă să se răspândească și omenirea se îndreaptă către o perioadă dificilă”, a prognozat el.

Stella Kyriakides, despre criza sanitară

Comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Stella Kyriakides, a declarat că actuala criza sanitară reprezintă „o oportunitate de a evolua” şi de a crea o „Uniune Europeană a Sănătăţii”.

„Cetăţenii europeni se aşteaptă ca UE să coordoneze şi să ofere răspunsul la această criză. Mai mult, se aşteaptă de la noi să ne întărim pregătirea în situaţii de criză şi gestionarea ameninţărilor la adresa sănătăţii. Suntem hotărâţi să ne ridicăm la nivelul acestor aşteptări şi, pentru aceasta, trebuie să începem să construim acordurile pentru o Uniune Europeană a Sănătăţii mai puternică şi mai eficientă.

Acum avem o şansă de a merge mai departe împreună, prin multilateralism şi solidaritate. Haideţi să profităm de această oportunitate de a evolua şi de a crea o Uniune Europeană mai sănătoasă şi mai rezistentă deoarece întoarcerea la vechea normalitate este evident că nu mai reprezintă o opţiune”, a declarat Stella Kyriakides.

Articolul OMS, despre coronavirus: „Una din 10 persoane e posibil să fi contractat deja virusul” apare prima dată în BZI.ro.