În cadrul uni interviu acordat unei televiziuni din România, Nicușor Dan, Primarul General al Capitalei și Ludovic Orban, premierul țării, au vorbit despre proiectele care urmează să fie implementate în București. De asemenea, noul edil al Capitalei a transmis locuitorilor acesteia că va fi o iarnă grea, deoarece vor exista multe defecțiuni la căldură.

„Din păcate la sfârșitul lui 2019 datoriile erau de 3 miliarde de lei. Primăria nu-i transparentă, dar acum datoriile ar putea fi la 4 miliarde de lei. Primul lucru pe care noi trebuie să-l facem e să menținem corabia la suprafață și pe de altă parte să dăm drumul echipei pe fonduri europene să avem cât mai repede banii.

Nu este principala mea preocupare ca Firea să aibă dosare penale. Am alte priorități.

O să urmeze o iarnă foarte grea în care sistemul nostru e mult mai rău decât acum 3-4 ani. Suntem nevoiți să facem un management de avarie astfel încât să putem interveni. Trebuie să facem niște contracte suplimentare cu firme private la Termoenergetica. Dacă ai o avarie acum nu răspude nimeni la telefon”, a declarat Nicușor Dan.

Ludovic Orban: ”Trebuie o abordare și făcută o etapizare”

Pe de altă parte, Ludovic Orban afirmă că trebuie să existe o mai bună organizare în Primăria Capitalei. Totodată, vorbește și despre posibilitatea obținerii unor fonduri europene.

„Ce e astăzi e o bulibășeală generalizată la Primăria Capitalei. Nu au o misiune și obiective. Aici lucrurile trebuie clarificate.

Graba este să vedem ce mai putem obține pe fonduri europene, bani pe care Bucureștiul ar fi putut să-i obțină, nu acum pe finalul planului bugetar.

În mod evident trebuie o abordare și făcută o etapizare, dar trebuie văzut exact pe ce resurse ne putem baza. Veștile sunt destul de proaste

Apropo de ce spunea fostul primar: Primăria Capitalei avea în acest an mai mulți bani decât avea când guvernarea era PSD. Dinamica cheltuielilor arată că nu a făcut cheltuieli fundamentale. (…)”, a declarat Ludovic Orban.

Nicușor Dan vorbește despre problema termoficării din Capitală

Miercuri, 29 septembrie, Nicușor Dan a comunicat reporterilor, înainte de vizita efectuată la Ministerul de Finanțe, că problema termoficării din Capitală nu va fi rezolvată așa cum toată lumea se așteaptă, ci vor întâmpina sute de avarii în iarnă. La Ministerul de Finanțe s-a întâlnit cu Florin Câțu și cu Ludovic Orban.

„Pe termoficare există o soluţie pe termen mediu, în sensul că trebuie să înlocuim reţeaua principală, 1.000 de kilometri, din care s-au înlocuit unul sau doi. Pentru asta există bani europeni pentru care încă nu a fost semnat contractul cu UE. S-a depus aplicaţia şi UE a cerut clarificări, urmează să terminăm această chestiune. Cu banii pe care îi luăm începem să înlocuim conducte cu noua tehnologie.”, a spus Nicuşor Dan.

Nicușor Dan a menționat care sunt planurile pentru iarna aceasta, în privința termoficării din București. Pentru început, afirmă că trebuie realizat un management de avarie. Astfel că sunt necesare materiale pentru intervenţii de urgenţă, echipe pentru intervenţii de urgenţă și detectoare de avarii.

”Nu putem mai devreme de primăvara asta. În această situaţie, avem o problemă de urgenţă care vine iarna asta. ELCEN a comunicat ca din cauză că nu s-au făcut reparaţii în cursul acestei veri, cantitatea de apă pe care ei trebuie să o introducă în reţea este de trei ori mai mare faţă de 2016 şi se aproape de limita de la care nu se mai poate.”

„În momentul ăsta, sunt la 2,2 tone de apă şi de la 2,5 tone în sus nu se mai poate. Noi trebuie să facem un management de avarie. Să avem pregătite materiale pentru intervenţii de urgenţă, să avem pregătite echipe pentru intervenţii de urgenţe şi să avem detectoarele de avarii care să facă astfel încât oamenii să se ducă precis la locul unde este avaria şi în paralel să facem o informare corectă a oamenilor care sunt afectaţi. Asta putem face iarna aceasta.”

„Vor fi sute de avarii, nu putem să le evităm, totul este să intervenim cât mai repede pe ele şi să spunem onest publicului, celor afectaţi, cât timp durează.”, a comentat Nicuşor Dan.

Articolul Nicușor Dan întâmpină probleme deja: ”O să urmeze o iarnă foarte grea” apare prima dată în BZI.ro.