Ianis Hagi a debutat cu dreptul în noul sezon din Scoția – a fost titular în victoria cu 1-0 a lui Rangers pe terenul lui Aberdeen. Mijlocașul român a fost schimbat cu un sfert de oră înainte de final după ce își crease mai multe ocazii de gol. Jocul lui Ianis a fost remarcat de ziariștii scoțieni, care i-au dat nota maximă, 8, la fel ca pentru autorul golului. Iar, după meci, fotbalistul de 20 de ani și-a delectat fanii cu un mesaj care a primit mii de like-uri.

„Am revenit cu o victorie dificilă în deplasare! Să o ținem tot așa! Urmează nopțile de Europa League în curând…”, a scris Ianis Hagi.

Ianis Hagi a fost eroul lui Rangers în dubla cu Braga în urma căreia scoțienii s-au calificat în optimile Europa League.

Ianis Hagi, sincer în fața camerei: „Iubesc asta, simt că mă face un jucător mai bun!”

Într-un interviu acordat în cadrul emisiunii Europa League Magazine, Ianis Hagi a vorbit deschis despre importanța tricoului cu numărul 10 pentru el:

„Există o presiune în plus când porți numărul 10, dar eu iubesc asta. Simt că tricoul cu numărul 10 mă face un jucător mai bun! Asta nu înseamnă că nu pot juca și cu alte numere pe spate. Acum, la Rangers, numărul 10 îi aparține lui Steven Davis, care este un jucător incredibil, cu foarte multă experiență. În fiecare zi învăț lucruri noi de la el. Așa că mă descurc în prezent cu numărul 7. Însă, așa cum am spus, numărul 10 va fi mereu foarte special pentru mine. Mereu când îl port simt că sunt un jucător mai bun”, a declarat Ianis Hagi, în cadrul Europa League Magazine.

Ianis Hagi speră la o minune la Leverkusen, în returul din Europa League

Forma bună prin care trece Glasgow Rangers în meciurile de pregătire, cu 3 victorii în 3 meciuri, le dă speranțe suporterilor de pe Ibrox la o întoarcere spectaculoasă a rezultatului din turul optimilor Europa League. Formația lui Gerrard a fost învinsă cu 3-1, de Leverkusen, pe propriul teren. Returul de pe BayArena este pe 6 august, de la ora 19:55.
Rangers a activat clauza de transfer definitiv a lui Ianis Hagi, după ce în prealabil, românul a fost împrumutat de Genk în Scoția. Vicecampioana din Premiership a plătit 3,5 milioane de euro lui Genk în schimbul lui Ianis.

Articolul Mesajul lui Ianis Hagi după debutul în noul sezon: „Urmează Europa League!” apare prima dată în BZI.ro.