Marți seara, 13 octombrie 2020, autoritățile au anunțat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Astfel că, pe listă se regăsesc 32 de țări, printre care întâlnim Statele Unite, Spania, Franța sau Marea Britanie.

Aceasta va intra în vigoare din data de 15 octombrie 2020, de la ora 00.00.

Cele 32 de țări, cu risc epidemiolog ridicat, sunt: Andorra, Israel, Muntenegru, Cehia, Polinezia Franceza, Guam, Argentina, Belgia, Bahrainm, Olanda, Bahamas, Aruba, Gibraltar, Spania, Costa Rica, Franța, Republica Moldova, Marea Britanie, Islanda, Puerto Rico, Bonaire, Saint Eustatius and Saba, Armenia, Liban, Capul Verde, Panama, Slovacia, Statele Unite ale Americii, Columbia, Kuweit, Brazilia, Malta și Oman.

”Se păstrează aceleași reguli. Revenirea din aceste țări impune un test negativ dacă rămân în România doar trei zile, iar dacă durata este mai mare se intră în carantină 14 zile, cu posibilitatea efectuării unui test a opta zi, și în cazul în care testul e negativ se iese din carantină la zece zile”, a anunțat marți seara ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Reguli noi pentru românii care călătoresc în Italia! Ce condiții trebuie să îndeplinească, pentru a nu sta în izolare

Marți, 13 octombrie 2020, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că Italia a modificat condițiile de intrare în țară, în contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Alături de regulile deja existente, pentru cetățenii români au fost adăugate o serie de excepții.

În acest fel, potrivit informațiilor comunicate public de către autoritățile italiene, nu vor fi supravegheate medical și nici nu este necesar să se autoizoleze, pentru o perioadă de 14 zile la intrarea în Italia, persoanele care îndeplinesc toate aceste condiții: nu prezintă simptome de Covid, nu au călătorit în ultimele 14 zile anterior momentului intrării în Italia în state sau teritorii aflate pe lista F (Armenia, Bahrein, Bangladesh, Bosnia și Herțegovina, Brazilia, Chile, Kuwait, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană, Kosovo, Muntenegru, Columbia) și se încadrează într-una din următoarele situații:

-persoanele care intră în Italia în scopul șederii de scurtă durată (până la 120 de ore în total) pentru motive de muncă, sănătate sau urgență absolută, cu obligația de a părăsi teritoriul italian la expirarea termenului sau, în caz contrar, de a se supune măsurilor de autoizolare și supraveghere sanitară;

-persoanele care intră în Italia în scopul tranzitului pentru o durată de maximum 36 de ore cu un mijloc de transport privat, cu obligația de a părăsi teritoriul italian la expirarea termenului sau, în caz contrar, de a se supune măsurilor de autoizolare și supraveghere sanitară;

-personalul sanitar care intră în Italia în scopul exercitării profesiilor sanitare, inclusiv în cazurile de exercitare temporară prevăzute de art. 13 din decretul-lege nr. 18 din 17 martie 2020, modificat prin legea nr. 27/2020;

-personalul din cadrul companiilor cu sediul principal sau secundar în Italia care se întoarce în Italia după deplasări în străinătate din motive de muncă, pentru o perioadă de maximum 120 de ore (5 zile);

-funcționarii și agenții, oricum ar fi ei denumiți, din cadrul Uniunii Europene sau ai organizațiilor internaționale, agenți diplomatici, personal tehnico-administrativ din cadrul misiunilor diplomatice, funcționari și angajați consulari, personal militar și forțe de poliție italiene sau străine, precum și pompieri în exercițiul funcțiunii;

Citește mai mult aici!

Articolul Lista țărilor pentru care se impune carantina la venirea în România! Sunt vizate 32 de țări apare prima dată în BZI.ro.