Fiindcă în mica insulă Poros, situată în apropiere de Atena, au fost depistate recent peste zece cazuri, Grecia a decis să închidă frontierele terestre ale ţării călătorilor, pe timpul nopții

După ce cazurile de contaminare cu COVID-19 au crescut, Atena a decis joi să ia această măsură.

Doar frontiera cu Bulgaria nu este închisă noaptea

De asemenea, a fost introdusă o interdicție de circulație și în ceea ce privește barurile sau restaurantele ( până pe 17 august). Totodată, au fost interzise târgurile și piețele deschise.

Au fost interzise pe insulă adunările de peste nouă persoane, dar chiar și la domiciuliu. De menționat este că masca de protecție a devenit obligatorie în orice loc.

Grecia a anunţat miercuri o ”săptămână de conştientizare”, înăsprind măsurile sanitare în urma unei creşteri puternice a contaminărilor, în contextul în care măsuri de precauţie au fost impuse deja în toată ţara în urmă cu câteva zile.

Astfel, autorităţile sanitare din ţară au impus, săptămâna trecută, obligativitatea purtării măştii în toate locurile publice închise şi au restrâns – până la 15 august – vizitele la aziluri de bătrâni şiîn alte instituţii în care se află persoane vulnerabile. Căsătoriile, botezurile şi înmormântările au fost limitate la adunări de 100 de persoane, iar târgurile au fost anulate.

Aceste decizii intervin în contextul în care Grecia se confruntă cu o creştere importantă a contaminărilor de câteva săptămâni.

Miercuri şi joi, autorităţile sanitare au înregistrat 153 de contaminări cu noul coronavirus, un bilanţ care se apropie de cel mai grav bilanţ cotidian – 156 de contaminări într-o singură zi – înregistrat la 21 aprilie.

Unii oficiali au atribuit deja această creştere recentă a contaminărilor ieşirii puternice în cluburi de noapte şi petrecerilor organizate seara.

Doar 10% dintre cazurile înregistrate recent au condus, prin urmărire, la străini, sublinia miercuri, într-o şedinţă de Guvern, premierul grec Kyriakos Mitsotakis.

De la începutul pandemiei, 5.100 de contaminări cu covid-19 au fost detectate în Grecia şi 210 morţi.

Premierul Kyriakos Mitsotakis a exclus o nouă izolare, în urma unei ieşiri din izolare treptate, în mai, şi deciziei, în iunie, de a primi turişti străini cu scopul de a salva o parte a sezonului turistic, vital în economia elenă.

Grecii şi bulgarii ne dau lecţii la turism. Cum reuşesc să atragă turiştii cele două ţări

Grecii şi bulgarii ne dau lecţii la turism. Chiar dacă ne confruntăm cu pandemia de coronavirus, grecii şi bulgarii
ne dau lecţii la turism. Spre exemplu, la vecinii bulgari hotelurile sunt ocupate în proporţie de 60 la sută. Hotelierii de aici nu pun preţ pe încasări şi se gândesc mai mult la siguranţă vizitatorilor.

Şi în pandemie grecii şi bulgarii ştiu să facă turism. Hotelierii de aici se pare că au găsit cheia succesului. Hotelurile lor sunt ocupate în proporţie de 60 la sută. Patronii unităţilor de primire turistică nu se gândesc la profit în această perioadă grea, ba din contră, aceştia mizează mai mult pe siguranţa turiştilor.

Grecii şi bulgarii ne dau lecţii la turism

Cum am spus în rândurile de mai sus, hotelurile din Bulgaria sunt căutate şi în perioada pandemiei, mai bine de jumătate fiind ocupate de către turişti. Chiar dacă clienţii sunt la jumătate faţă de anii trecuţi, aceştia revin cu aceeaşi plăcere pentru peisaje, oraşe pitoreşti, mâncare bună, şi plaje curate.

Plajele micuţului oraş bulgăresc Obzor sunt pline de nemţi, englezi, francezi, romani, şi, că niciodată bulgari. Aici se respectă toate regulile de siguranţă. Şezlongurile sunt grupate maximum câte patru, în funcţie de numărul membrilor de familie. Iar între grupuri există cei 2 metri impuşi de normele de sănătate. Chiar şi în apă, primează siguranţă turistului.

Ca să evite aglomeraţia, hotelierii bulgari au primit fiecare câte o bucată de plajă, de care răspund cu capul.

Toate măsurile impuse de riscul epidemiologic se respectă. Plajele au paznici, agenţi de securitate iar şezlongurile sunt puse la distanţă. Mai mult decât atât, zonele în care vin localnicii sunt bine delimitate de cele în care vin turiştii starini. Aşadar, totul pare mult mai aerisit. Lumea nu se înghesuie, nu vezi şezlonguri foarte multe unul lângă altul. Acolo unde le găseşti sunt, în general, membrii ai aceleiaşi familii.

Turiştii au înţeles că în această perioadă vacanţele lor nu vor mai fi ca cele din ceilalţi ani. Toată lumea este responsabilă şi respectă regulile de distanţare. Un lucru foarte important este că nimeni nu vine din afara perimetrului hotelului. În plus, nu există resort fără piscină.

Articolul Grecia a introdus noi reguli! Frontierele terestre vor fi închise pe timpul nopții apare prima dată în BZI.ro.