Grecia a extins obligativitatea purtării măştii pentru a include pe oricine aflat în toate spaţiile publice interioare începând de sâmbătă şi a adoptat o serie de alte restricţii pentru a combate răspândirea de COVID-19 după o creştere masivă a cazurilor, relatează dpa. Vizitele la spital şi la căminele de bătrâni sunt acum permise doar în cazuri excepţionale, în timp ce în baruri locurile sunt limitate pentru a se evita aglomerarea. În acest timp, clienţii în picioare, chiar dacă stau afară, nu vor mai fi serviţi, potrivit noilor reguli emise de autorităţi.

Nerespectarea regulilor ar putea conduce la o amendă de 150 de euro (176 dolari). Canalele de televiziune greceşti au anunţat numeroase controale ale poliţiei în pub-uri şi în transportul public. Săptămâna trecută, guvernul a extins obligaţia de a purta masca incluzând magazinele şi transportul public.

În ultimele zile, numărul infecţiilor cu coronavirus a crescut constant. Miercuri au fost raportate 57 de noi cazuri. O zi mai târziu, numărul lor a fost de 65. Vineri au fost înregistrate 78. În ultimele săptămâni, nepăsarea a fost observată în rândul populaţiei în Grecia, unde rata de infectare este scăzută în comparaţie cu alte ţări. Grecia a înregistrat până în prezent 206 decese de coronavirus. În raport cu populaţia de 10,5 milioane de locuitori, acesta este unul dintre cele mai scăzute bilanţuri din Europa.

Ce condiții trebuie să îndeplinească românii care merg în vacanță în Cipru. Ce modificări au loc de miercuri

Românii care merg în vacanță în Cipru trebuie să îndeplinească niște condiții. Turiștii români vor fi obligați, începând de miercuri, să se autoizoleze timp de 14 zile. La intrarea în țară trebuie să prezinte un test negativ de COVID-19, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte.

În lipsa acestuia, vor fi testați la sosirea în Cipru.

Ce condiții trebuie să îndeplinească românii care merg în vacanță în Cipru: România în categoria țărilor cu risc crescut

Guvernul de acolo a revizuit categoriile de state din care primeşte vizitatori. România a fost mutată în categoria celor cu risc crescut.

Cipru se numără printre statele puțin afectate de pandemie, cu aproximativ 1.000 de infectări și 19 decese.

Reguli mai dure și în Grecia

După ce sezonul turistic a adus o majorare a numărului de cazuri cu noul coronavirus, Guvernul elen a formulat măsuri mai dure pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Astfel, românii care și-au programat o vacanță în Grecia trebuie informați că s-au înoit regulile, pe care trebuie să le respecte.

Alături de formularul de acces și testul COVID negativ, trebuie aduse la cunoștința românilor noile norme formulate de autoritățile statului elen. Astfel, sunt acceptați pe plajele private sau pe cele amenajate cel mult 40 de oameni pe o suprafață de 1 000 de metri pătrați. Între șezlonguri, trebuie păstrată o distanță de 4 metri.

În privința umbrelelor, s-a stabilit că acestea pot fi utilizate la doar 2 șezlonguri, exceptându-se familiile care au copii. Obligația turiștilor este să așeze pe șezlong un prosop, iar obligația angajaților este să dezinfecteze șezlongurile, dar și scaunele, de fiecare dată când sunt folosite de un turist.

Articolul Grecia a extins obligativitatea purtării măştii apare prima dată în BZI.ro.