Gabriela Firea vorbește despre situația pacienților COVID-19 din Capitală. Joi, Gabriea Firea, primarul Capitalei, a menționat care este situația pacienților infectați cu noul coronavirus din spitalele municipalității. Astfel că, în momentul de față, sunt din ce în ce mai puține internări.

„Sunt mai puține internări față de acum o lună. Într-o zi obișnuită avem circa 40 de externări și 30 de internări. Avem locuri disponibile”, a declarat Gabriela Firea.

Spitalele municipalității sunt Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, Spitalul Clinic Colentina.

Primarul Capitalei: „Avem două situaţii: salvăm românii sau îi lăsăm să moară pentru că PNL şi USR nu vor să voteze”. Gabriela Firea vorbește despre situația pacienților

Gabriela Firea, Primarul General al Capitalei, a afirmat că doar anumite persoane, așa-zisele „VIP-uri” primesc plasmă sanguină pentru tratamentul infecţiilor cu SARS-CoV-2. Din păcate, conform acesteia, „oamenii normali, cetăţenii obişnuiţi nu primesc pentru că nu există”. De asemenea, Gabriela Firea respinge acuzațiile aduse asupra proiectului prin care se dorește acordarea unor stimulente pentru donatorii de plasmă.

„În toată lumea guvernele au programe de stimulare a donării de plasmă de la persoanele care sau deja anticorpii pentru această boală, după ce s-au infectat şi s-au vindecat. (…) La situaţii excepţionale, trebuie să luăm măsuri excepţionale. Avem o lege pentru recompensarea donatorilor de sânge. Noi nu facem decât să creştem suma. Am pus următoarea întrebare consilierilor, uitându-mă în ochii celor care au criticat acest proiect, care a apărut pe fondul neimplicării Guvernului: dacă ar avea o persoană foarte apropiată, dragă, iubită, la spital, la terapie intensivă şi care ar avea nevoie urgentă de transfuzie de plasmă sanguină, ar refuza pentru că donatorul a primit tichetele de masă de la Primăria Capitalei?

În acest moment doar vip-urile primesc plasmă sanguină, deci oamenii normali, cetăţenii obişnuiţi nu primesc pentru că nu există şi nu este vina medicilor, nu este vina directorilor de spitale, este vina Ministerului Sănătăţii că nu face în aşa fel încât să stimulăm această donare”, a afirmat Gabriela Firea.

Gabriela Firea: „Avem două situaţii: salvăm românii sau îi lăsăm să moară pentru că PNL şi USR nu vor să voteze”

Aceasta a afirmat că acest proiect ar putea salva oameni. Gabriela Firea a menționat că se poate dona plasmă fără a beneficia de aceste stimulente.

„Noi ne încurcăm în birocraţii, în cutume, în reguli care au fost stabilite pe timp de pace, când nu aveam pandemie şi nu ne gândim la faptul că putem să salvăm mii de români. Avem două situaţii: salvăm românii sau îi lăsăm să moară pentru că PNL şi USR nu vor să voteze. Astăzi nici în Consiliul General nu au votat, adică au votat împotriva acestui proiect, motivând că avem o lege care spune că donarea este gratuită. Subliniez, nu este gratuită, se pot acorda aceste bonuri de masă şi alte stimulente şi de acum înainte.

Asta nu înseamnă că venim în faţa publicului cu această obligativitate. Cine doreşte să doneze umanitar plasmă sanguină o poate face în continuare, nu este nimeni obligat să acceseze aceste stimulente. Dar noi am explicat foarte clar că, practic, din aceste tichete pot să cumpere medicamente, deci vitamine, minerale, pentru tonifierea organismului, pentru a-şi reveni după ce au făcut acea donare, a-şi cumpăra alimentele necesare şi nu cred că este un lucru rău, dimpotrivă”, a adăugat Gabriela Firea.

Articolul Gabriela Firea vorbește despre situația pacienților COVID-19 din Capitală apare prima dată în BZI.ro.