Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, în vârstă de 55 de ani, testat pozitiv în această săptămână pentru COVID-19, a fost spitalizat cu o dublă pneumonie, a anunțat sâmbătă soţia sa.

Petro Poroșenko, unul dintre cei mai bogați oameni din Ucraina, supranumit și „regele ciocolatei”, pentru că are o fabrică de dulciuri, suferă de diabet.

Petro Poroşenko a fost spitalizat într-o clinică din Kiev, a anunțat Marina Poroşenko într-un videoclip publicat pe Facebook. „Chiar dacă soţul meu are o dublă pneumonie, el are o mare voinţă şi o manifestă în lupta împotriva maladiei”, a asigurat ea.

Poroşenko a anunţat marţi că a fost testat pozitiv pentru COVID-19

În prezent deputat, Poroşenko a anunţat marţi că a fost testat pozitiv pentru COVID-19 şi se tratează „acasă”, pe fondul unei agravări a situaţiei epidemice în Ucraina.

Și o altă personalitate politică celebră din Ucraina, fostul premier Iulia Timoșenko, a fost greu încercată de COVID. În vârstă de 59 de ani, ea a avut de asemenea pneumonie și a nevoie de terapie intensivă și de ventilație artificială, dar la începutul lunii septembrie începuse să se simtă mai bine și a fost testată negativ la coronavirus. Presa ucraineană a scris că fiica și ginerele Iuliei Timoşenko s-ar fi îmbolnăvit și ei.

Peste 222.000 de cazuri de coronavirus în Ucraina

Până în prezent, în Ucraina, ţară cu aproximativ 40 de milioane de locuitori, au fost înregistrate peste 222.000 de cazuri de coronavirus, dintre care peste 4.300 soldate cu decese.

Petro Poroșenko a condus Ucraina între 2014 şi 2019, când a pierdut alegerile prezidenţiale în faţa lui Volodimir Zelenski, actor şi novice în politică. Soția acestuia din urmă, Olga Zelenska, a avut, la rândul ei, COVID-19.

Donald și Melania Trump, confirmați cu coronavirus

Președintele SUA Donald Trump a anunțat că s-a confirmat că este infectat cu coronavirus. Într-un mesaj pe Twitter, el a anunțat că și soția sa, Melania, a ieșit pozitivă în urma testării.

Liderul american și soția sa au făcut testele după ce Hope Hicks, una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale lui Donald Trump, a fost testată pozitiv la coronavirus.

Ea a făcut parte din grupul de consilieri care a călătorit marți cu președintele, la bordul Air Force One, la dezbaterea electorală pe care a avut-o cu Joe Biden la Cleveland, în Ohio.

Donald și Melania Trump, confirmați cu coronavirus

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat joi seară că intră în carantină împreună cu soţia sa în aşteptarea rezultatelor testului COVID-19, transmite AFP.

Mai devreme, Donald Trump afirmase la canalul Fox News că şi-a făcut un test COVID-19, dar încă nu are rezultatele, după testul pozitiv al unei colaboratoare apropiate.

„Ea a fost testată pozitiv”, a declarat Donald Trump, confirmând informaţii de presă referitoare la Hope Hicks, consiliera sa apropiată. „Tocmai mi-am făcut un test, vom vedea”, a adăugat el, precizând că şi soţia sa, Melania, a fost testată.

„Voi avea rezultatele în această seară sau mâine dimineaţă. După cum ştiţi, petrec destul timp cu Hope, ca şi Prima Doamnă”, a continuat el.

Hope Hicks se afla la bordul Air Force One împreună cu preşedintele american când acesta a zburat marţi la Cleveland, în statul Ohio, pentru a participa la dezbaterea electorală cu Joe Biden.

De asemenea, ea a mers cu el miercuri în Minnesota pentru un miting de campanie.

Articolul Fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko, diagnosticat cu COVID-19, a fost spitalizat cu dublă pneumonie apare prima dată în BZI.ro.