BNR demontează declarațiile ministrului de Finanțe, Florin Cîțu, care se lăuda că economia țării noastre explodează.

Până în acest moment, acest raport al BNR arată că avem o scădere economică de 1,9% pentru primele luni ale anului. Asta deși anul trecut aveam o creștere economică de 4,3% în ultimele trei luni.

Cu alte cuvinte, Banca Națională îl contrazice pe Florin Cîțu, care se aștepta la o creștere economică, la o revenire.

Statul nu are suficiente venituri și nu este pregătit

BNR spune în acest document că revenirea economică a României e de așteptat să fie una lentă. Banca Națională transmite că, dacă ne vom confrunta cu un al doilea val al pandemiei și un nou set de restricții, statul nu are suficiente venituri și nu e pregătit. Cu alte cuvinte, ne paște o nouă criză economică.

În 2009, deficitul era de peste 7,2%, iar anul acesta ne așteptăm să fie cam tot pe acolo, nici de acum o explozie economică, așa cum spunea Cîțu, au mai transmis reprezentanții BNR.

Evident, dacă scad veniturile, scade și consumul pentru că românii nu vor mai avea atât de mulți bani de cheltuit.

Avertismentul BNR în privința pensiilor

BNR a făcut un avertisment și în ceea ce privește pensiile. Dacă vor crește cheltuielile bugetare, atunci vom avea un deficit bugetar și mai mare, o diferență dintre venituri și cheltuieli.

Pe de altă parte, BNR ne recomandă și corecții fiscale. Ar trebui reduse foarte mult cheltuielile bugetare și încasări ceva mai mari tocmai pentru a face față și pentru a finanța acest deficit din ce în ce mai mare.

Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR – „Normal că suntem îngrijorați de un al doilea val de pandemie pentru că ar însemna noi restricții de circulație, noi restricții pentru unitățile de producție, de comerț, dar asta se întâmplă în toată lumea”.

BNR a adoptat reducerea ratei dobânzii de politica monetară

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României întrunit în ședința de pe 5 august 2020, a hotărât următoarele:

  • reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,50 la sută pe an de la 1,75 la sută pe an începând cu data de 6 august;
  • reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,00 la sută pe an, de la 1,25 la sută pe an și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 2,00 la sută pe an de la 2,25 la sută pe an;
  • păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit;
  • continuarea efectuării de operațiuni repo și a cumpărării de titluri de stat în lei de pe piața secundară. Economia globală și cea europeană au început să se redreseze în luna mai, pe fondul retragerii treptate a restricțiilor de mobilitate fizică, rămânând însă la niveluri mult inferioare celor prevalente anterior răspândirii infecției cu coronavirus. În același timp, dinamica recuperării lor rămâne incertă pe termen scurt, fiind dependentă de evoluția pandemiei și a măsurilor asociate, dar și susținută de măsurile fiscale implementate de autorități, precum și de caracterul acomodativ al politicilor monetare ale băncilor centrale din economiile avansate și cele emergente, incluzând BCE și băncile centrale din regiune.

Articolul Florin Cîțu, prins din nou cu minciuna. BNR: ”Dacă ne vom confrunta cu un al doilea val al pandemiei, statul nu are suficiente venituri și nu e pregătit” apare prima dată în BZI.ro.