Duminică, 11 octombrie 2020, Donald Trump, președintele american, a declarat că este deja imun contra COVID-19. Anunțul a fost făcut la o zi după ce medicul său a transmis un scurt comunicat, în care preciza că nu mai există riscul ca Donald Trump să transmită virusul.

„Se pare că sunt imunizat, pentru, nu ştiu, poate că pentru o perioadă lungă, poate pentru o perioadă scurtă, poate pe viaţă. Nimeni nu ştie exact, însă eu sunt imunizat”, a declarat Donald Trump în timpul unui interviu telefonic pentru Fox News.

Mai mult decât atât, Trump nu a ezitat și l-a atacat pe Joe Biden, adversarul său.

„Aveţi un preşedinte care este imunizat (…). Aveţi astăzi un preşedinte care nu are nevoie să se ascundă în subsolul casei sale precum adversarul său”, a adăugat el, evocându-l pe candidatul democrat Joe Biden.

Medicul lui Donald Trump spune că președintele nu mai este contagios

Medicul lui Donald Trump, dr. Sean Conley, spune că președintele american nu mai reprezintă „un risc de transmisie a virusului către alți oameni”. Deși nici Trump și nici Casa Albă nu au transmis oficial că președintele ar fi fost testat negativ, acesta plănuiește să revină la activitățile de campanie, relatează NYT.

Textul scris de dr. Sean Conley, medicul de la Casa Albă, menționează că informația a fost dată publicului cu permisiunea lui Trump. Comunicatul dă puține informații, însă, menținând „tradiția” secretomaniei din spatele îmbolnăvirii președintelui american de Covid-19.

Experții au pus de multe ori la îndoială adevărata gravitate a situației lui Donald Trump. Conform regulilor stabilite de Centrul pentru Prevenția și Controlul Bolilor american, persoanele care au suferit de o formă gravă de Covid-19 trebuie să rămână în izolare cel puțin 20 de zile. Pe de altă parte, în contextul în care nu există încă un test negativ, situația președintelui ar putea să se înrăutățească din nou.

Casa Albă nu a dat informații oficiale despre starea lui Donald Trump

Donald Trump a fost diagnosticat cu Covid-19 în urmă cu 9 zile, a petrecut 2 zile la spital și ar fi dezvoltat simptome severe în primele zile, inclusiv febră și scăderi ale saturației de oxigen.

Casa Albă nu a emis până acum informații oficiale cu privire la starea sa din primele zile, însă luni, Trump s-a întors la Casa Albă, încă vizibil afectat de Covid-19, deși a încercat să acrediteze ideea conform căreia starea sa este foarte bună, mai ales după tratamentul Regeneron cu anticorpi.

În vârstă de 74 de ani și ușor obez, Trump se află în două principale categorii de risc pentru Covid-19.

Donald Trump: „Infectarea cu noul coronavirus a fost o binecuvântare de la Dumnezeu“

Donald Trump a declarat că infectarea cu noul coronavirus a fost o „binecuvântare de la Dumnezeu“. Donald Trump a spus în repetate rânduri cât de bine s-a simţit până acum în recuperarea sa după Covid-19 și cât de bine i-a făcut Regeneron.

„Bună! Poate m-ați recunoscut. Sunt președintele vostru preferat. Mi-au dat Regeneron și a fost incredibil. M-am simțit bine numaidecât. M-am simțit la fel de bine încă de acum trei zile, cum mă simt și acum. Avem Regeneron și mai avem un medicament similar de la Eli Lilly (companie farmaceutică americană, n. r.), și încercăm să le autorizăm prin procedură de urgență. Vreau ca toată lumea să primească același tratament ca președintele vostru. Mă simt perfect“, a declarat Donald Trump.

Articolul Donald Trump declară că s-a imunizat: „Poate pentru o perioadă lungă, poate pentru o perioadă scurtă, poate pe viaţă” apare prima dată în BZI.ro.