Dezastru în câmpul de la Parcul Transagropolis. Spitalul mobil de la Lețcani pentru bolnavii de COVID-19 putea fi ridicat de luni bune, chiar în perioada în care România se afla în debutul pandemiei. Ambasada României în Turcia a demontat o serie de minciuni spuse de Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, cu privire la contractul încheiat cu firma SDI Global LLC din Ankara. Perioada de carantină invocată de Asociația Euronest și șeful CJ Iași din Turcia nu afecta contractul încheiat cu firma respectivă. Exporturile containerelor nu au fost supuse restricțiilor. Toate aceste minciuni au costat județele Iași și Neamț 13,4 milioane euro, pentru a se face loc unei firme apărute peste noapte

Dezastru în câmpul de la Parcul Transagropolis. Spitalul mobil de la Lețcani pentru bolnavii de COVID-19 a întârziat nepermis de mult, iar instalarea acestuia încă nu este gata. Spitalul putea fi ridicat în perioada în care România se afla în debutul pandemiei, însă Maricel Popa, președintele Consiliului Județean (CJ) Iași și șeful Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest, a susținut mereu altceva. Cu toate acestea, recent, Ambasada României în Turcia a demontat minciunile șefului CJ Iași cu privire la contractul încheiat cu firma SDI Global LLC din Ankara.

„În ceea ce privește instituirea măsurii carantinei pe teritoriul Republicii Turcia, în perioada aprilie- prezent, autoritățile locale au impus carantina în timpul weekendurilor și în zilele de sărbători legale. Măsura a fost ridicată la începutul lunii iunie, odată cu implementarea unui program de relaxare a restricțiilor impuse pentru combaterea SARS- COV2”, se arată într-o adresă a Ambasadei României în Turcia, semnată de ambasadorul Gabriel Șopandă.

Spitalul mobil de la Lețcani putea fi ridicat la timp. Care au fost motivele reale ale întârzierii?

Maricel Popa, șeful CJ Iași, a invocat mereu carantina din Turcia și faptul că echipamentele medicale și containerele nu pot fi transportate. Cum Ambasada României din Ankara a arătat faptul că în Turcia carantina era doar în zilele de weekend și în timpul sărbătorilor legale, spusele lui Popa nu mai au susținere. De asemenea, ambasada a arătat și faptul că au fost restricții la echipamente medicale, nu și la containere.

„În ceea ce privește interzicerea transportului rutier, naval cu echipamente și aparatură pentru combaterea pandemiei, Republica Turcia a decis la 4 martie 2020, prin decizia nr.4 /2020, limitarea exporturilor de materiale destinate luptei împotriva noului tip de coronavirus. În principal măști faciale, combinezoane de protecție și ventilatoare medicale. Exporturile acestor materiale au fost permise doar după obținerea unor aprobări prealabile, emise de Ministerul Sănătății. Consiliul Județean Iași a făcut demersuri la Ambasada României în Republica Turcia, Secția Consulară Ankara, pentru acordarea de vize pentru experți tehnici, cetățeni turci ai furnizorului spitalului mobil”, se mai arată în adresa Ambasadei române.

Joaca de-a vizele pentru implementarea spitalului mobil pentru COVID-19

Maricel Popa, șeful CJ Iași, ar trebui să explice cât se poate de clar de ce au fost aceste întârzieri, iar spitalul mobil de la Lețcani nu a fost deschis la timp. Deputatul PMP Petru Movilă a menționat și faptul că nici numărul de experți ai firmei SDI Global LLC prezentat de Maricel Popa nu este real.

„Proiectul a fost presărat de la bun început cu minciuni de cei doi Popi care se îngroapă în spital. Este un proiect care trebuia să fie gata de mai bine de două luni. Am fost unul dintre puținii parlamentari care și-a arătat disponibilitatea de a susține implementarea proiectului. Ambasada României din Ankara a spus clar că au fost solicitate inițial 4 vize pentru trei turci și un ucrainean. Apoi au fost solicitate 14 vize, iar un cetățean turc s-a dus el cu 14 pașapoarte turistice. Din această cauză, au fost făcute reprogramări, pentru că așa sunt procedurile. Nu sunt 30 de vize, așa cum au spus cei de la Euronest „, a menționat deputatul PMP Petru Movilă.

Firma din Turcia, pusă la colț. Ambasada României din Turcia a explicat totul pe îndelete

Deputatul PMP a explicat că adresa Ambasadei României din Turcia este cât se poate de clară. Achiziția pentru spitalul mobil de la Lețcani a fost lungită enorm de mult de Maricel Popa, șeful CJ Iași, cu sprijinul celor de la Euronest.

„El nu are documente care să combată aceste situații. Este grav ceea ce a făcut. Este prima oară când Consiliul Județean Iași are un președinte atât de mincinos. Sunt peste 10 milioane euro care au fost luați de la ieșeni, de la reabilitarea drumurilor. Nu avem nici spitalul mobil și nici drumuri făcute pentru ieșeni. Drumurile din județ sunt împânzite cu bannere cu Maricel Popa și PSD. Aceste drumuri au fost făcute din banii PSD sau din banii ieșenilor?”, a mai menționat deputatul PMP Petru Movilă.

În schimb, Maricel Popa, șeful CJ Iași, a preferat să spună că nu știe de nicio adresă a Ambasadei României din Ankara. Asta în ciuda schimbului de adrese făcut tocmai cu Consiliul Județean Iași. „Nu știu de nicio adresă. Domnul Movilă este un mincinos”, s-a limitat să spună Maricel Popa, șeful CJ Iași despre acest lucru.

Maricel Popa, șeful CJ Iași, nu știe să explice atribuirile directe. Cum s-au dus 285 mii lei în buzunarele unui prieten?

Sunt suspiciuni că procedura s-a lungit ca firma turcă SDI Global LLC să facă rost de containere și echipamente pentru spitalul mobil de la Lețcani. Compania respectivă se află în mijlocul unui scandal. Această firmă s-a desprins dintr-o altă societate cu sediul în Statele Unite ale Americii (SUA) și și-a însușit „palmaresul”, în condițiile în care s-a înființat abia în 2019.

Pe lângă toate aceste aspecte, Maricel Popa, șeful CJ Iași, s-a arătat nemulțumit de faptul că a ieșit la iveală modul cum a atribuit contractul pentru asfaltarea platformei betonate de la Parcul Transagropolis. Procedura de 285 mii lei a fost dată în 30 de minute prin achiziție directă firmei Eky Sam SRL. Pe sistemul electronic, achiziția a fost publicată pe 22.07.2020 la ora 08:28. Data de finalizare a fost 22.07.2020 la ora 08:59. Totul s-a derulat rapid, prin cumpărare directă. Maricel Popa fie nu știe să se uite clar pe site-ul SICAP, fie a fost informat greșit.

„Să-mi spuneți de unde ați luat că s-a dat în 30 de minute? S-a ridicat pe SEAP vineri și s-a dat marți. Nu este aceeași dată”, a susținut în mod total eronat Maricel Popa.

Articolul Dezvăluiri șocante despre spitalul mobil de la Lețcani. Maricel Popa, șeful CJ Iași, a ascuns luni la rând aceste detalii! Ambasada României din Turcia a prezentat realitatea din spatele achiziției de 13,4 milioane euro apare prima dată în BZI.ro.