Cum arată casa lui Carmen Harra. Carmen Mureșan, fostă componentă a Trio Express, locuiește de mai mulți ani în Statele Unite ale Americii. În urmă cu ceva timp aceasta povestea că a ajuns în America cu doar 80 de dolari în buzunar. Acum însă trăiește lipsită de griji și are două proprietăți, în Florida și New York.

A ajuns în America având la ea doar 80 de dolari și niciun bagaj. Cu toate acestea, în doar câteva sâptămâni avea deja 20.000 de dolari. Cunoscută sub numele de Carmen Mureşan, clarvăzătoarea Carmen Harra (65 de ani) locuieşte de mai mulţi ani în SUA. Aceasta se poate lăuda cu o viaţă lipsită de griji și două proprietăți pe care le deține în Florida şi în New York.

Cum arată casa lui Carmen Harra

Recent, Carmen Harra a vorbit în emisiunea „Vorbeşte Lumea” despre proprietățile pe care le deţine.

„Casa din Florida are vreo 400 de metri pătraţi, are piscină, am foarte mulţi palmieri. Am mango, lămâi şi tot ce vrei în curte. E o casă frumoasă, pe care acum cumpărat-o acum 15 ani. Iar acum cinci ani, am cumpărat şi un apartament la Ocean, pe care l-am refăcut, are şi acesta vreo 200 de metri pătraţi. Este spectaculos, are o vedere panoramică la Oceanul Atlantic. Am investit foarte mult în el. Am dat 40.000 de mii de dolari numai pe o piatră care seara luminează în toate culorile. E numai lumini şi lampadare de cristal”, a dezvăluit clarvăzătoarea.

Artista, care acum se află în Florida, spune că îi place să stea mai mult la casă. Aici are foarte multe obiecte de mobilier şi decoraţiuni vechi, care îi trezesc amintiri. De asemenea, tot ea mărturisește că în apartamentul din New York nu a mai fost de vreo şapte luni. Și aceasta din cauza restricțiilor cauzate de pandemia de coronavirus.

Cât cere Carmen Harra pe o ședință

Carmen Harra și-a făcut deja un renume mondial în domeniul clarviziunii. În România, aceasta a debutat ca și cântăreață, încă din anii 1970. Pe parcurs și-a descoperit însă și alte calități. Astfel, după ce s-a mutat în America, în 1983, a început să fie pasionată și de scris.

În anul 2003 a publicat prima sa carte, „Everyday Karma”. Aceasta s-a dovedit a fi un bestseller și a ajuns să fie tradusă în peste 20 de limbi. Ușor, ușor, Carmen Harra a început să devină cunoscută și pentru calitățile sale în a prezice viitorul. În SUA, unde locuiește în prezent, a făcut ședințe și cu mai multe staruri de peste ocean. În această situație, nu este de mirare că prețurile pe care le cere Carmen Harra pe ședințe sunt destul de piperate.

„În primul rând, eu fiind consilier în America, câştig între 400 şi 600 pe oră. Aveam oficiul meu pe cea mai scumpă stradă din New York, pe Fifth Avenue. Eu am lucrat peste 20 de ani la 800 Fifth Avenue. La mine venea Jennifer Lopez, veneau cei mai cunoscuţi oameni din lume. Făceam consiliere pentru cupluri”, a dezvăluit clarvăzătoarea.

La aceste sume se adaugă, bineînțeles, și banii obținuți din vânzarea cărților pe care le scrie. Carmen Harra a recunoscut că a câștigat câteva sute de mii de dolari din drepturi de autor. Iar la câți bani câștigă, nu-i de mirare cum arată casa lui Carmen Harra.

Articolul Cum arată casa lui Carmen Harra. Aceasta trăiește o viață de lux în America apare prima dată în BZI.ro.