Corul de Copii al Municipiului Iași este un proiect inițiat de Primăria Municipiului Iași și realizat de Ateneul Național din Iași, sub atenta îndrumare a doamnei Raluca Zaharia. Corul va fi format din elevi talentați ai orașului, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani și va reprezenta Iașul prin concerte și apariții la evenimente locale și naționale, precum și prin participări la festivaluri internaționale de profil.
Misiunea programului este de a uni copiii din Iași prin cânt coral. Pentru îndeplinirea acestei propuneri, corul pune accentul pe incluziunea socială prin liberul acces, indiferent de statutul social și, implicit, pe dezvoltarea copiilor care locuiesc în zonele cu un grad scăzut de cultură, în familii defavorizate, unde lipsește comunicarea culturală și interactivitatea.
Astfel, toți cei care doresc să se implice în acest proiect, o pot face, cu titlul gratuit, înscriindu-se, ca prim pas, la preselecțiile care vor avea loc în datele de 3 și 4 septembrie 2020.
Înscrierile se pot face începând de astăzi, 27 august 2020, până pe 3 septembrie, inclusiv, accesând HYPERLINK „https://forms.gle/9nangs5igm5xRGKE9” https://forms.gle/9nangs5igm5xRGKE9.
„Deși astfel de inițiative mai există în lume (New London Children’s Choir, Boston Children’s Chorus, Chicago Children’s Choir, New York Chilrden’s Chorus, Hong Kong Children’s Choir etc.), în România, din informațiile noastre ar fi primul proiect de acest fel – un cor de copii oficial al orașului, care să permită accesul cât mai multor copii și tineri la cultură, educație artistică, dezvoltare personală și cooperare socială. Astfel, prin această inițiativă imaginea orașului Iași ar fi promovată nu doar în România, ci la nivel mondial.”, a declarat coordonatoarea acestui proiect, Raluca Zaharia.
Despre proiectul intitulat Corul de Copii al Municipiului Iași, Andrei Apreotesei, managerul Ateneului ieșean, a afirmat: „Ne bucurăm că acest proiect se va desfășura sub cupola Ateneului și că se bucură de sprijinul atât al Primăriei Municipiului Iași, cât și al altor instituții publice de renume, locale și naționale. Comunitatea ieșeană va beneficia, prin înființarea acestui cor de copii, de educație prin muzică, ajutând la crearea unor grupuri sociale de tineri și părinți care să desfășoare și să sprijine activități artistice și care să contribuie la sistemul educațional informal.”
Dacă doriți să faceți parte din acest proiect, completați formularul disponibil atât pe site-ul instituției noastre, la HYPERLINK „http://www.ateneuiasi.ro/corul-de-copii/” www.ateneuiasi.ro/corul-de-copii/, cât și pe pagina de Facebook HYPERLINK „http://www.facebook.com/CorulDeCopiiIasi/” www.facebook.com/CorulDeCopiiIasi/ .

De ce să faci parte din acest cor?
„A cânta în cadrul unui cor poate aduce multe beneficii celor implicați. Este o activitate participativă care oferă accesul cântăreților la cele mai frumoase pagini ale creației muzicale.
Oferă publicului din oraș și din țară o gamă extinsă de activități culturale (recitaluri, concerte, spectacole) la care poate participa.
Creează în mod inerent o comunitate, atât pentru copii cât și pentru părinții lor, și dezvoltă înțelegerea reciprocă, colaborarea și respectul.
Cântul coral este o activitate incluzivă și poate fi o unealtă eficientă pentru integrarea socială. Îmbunătățește calitatea vieții și are efecte pozitive asupra sănătății și a speranței de viață.
Corul de Copii al Municipiului Iași oferă fiecărui membru mediul necesar să se exprime artistic, să deschidă colaborări durabile în interiorul unei comunități în continuă creștere. În plus, îi va implica pe membrii corului în proiecte naționale și internaționale.” (Raluca Zaharia, dirijor)

Raluca Zaharia, absolventă a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Muzicologie, Compoziție, Pedagogie Muzicală și Teatru, la specializarea – Dirijat Cor Academic, deține o bogată experiență dirijorală, fiind președinte al Asociației Culturale ZART, dirijor al Corului de Copii „RAZA” și al grupului coral „SunnyVox” și dirijor, între 2011 și 2020, al Corului de copii „Juniorii Operei”, al Operei Naționale Române Iași.

Articolul Corul de Copii al Municipiului Iași – un nou proiect de anvergură al Ateneului ieșean apare prima dată în BZI.ro.