Un sucevean, în vârstă de 20 de ani, din Şiret, a primit cea mai mare amendată dată vreodată de Poliția Rutieră, după ce a comis 16 contravenții în decurs de numai câteva zeci de minute.

Informația a fost făcută publică chiar de către Ministerul de Interne, pe pagina oficială de Facebook. Tânărul a rămas fără permisul de conducere pentru următorii patru ani.

„Permisul suspendat până în 2024…

Amendă de 20.880 lei…
Acestea sunt cele mai mari sancțiuni date vreodată unui șofer și de ele a “beneficiat” un tânăr de 20 de ani din orașul Şiret, județul Suceava.

16 nereguli la regimul rutier au identificat polițiștii suceveni, în timp ce îl urmăreau pe acesta pentru că nu a oprit la semnalele lor.

Nu este nici o greșeală, abaterile constând în viteză excesivă (mult peste 100 de km/h în localitate), neoprire la semnal sau deplasare pe contrasens, fiind înregistrate la ore diferite și la indicatori, kilometri diferiți, astfel că au fost cumulate.

O singură înregistrare a radarului privind viteza excesivă înseamnă 90 de zile de suspendare a permisului.

Într-un final, Ionuț și Mihai, cei pe care îi vedeți în poză, alături de colegii lor, au reușit să-l blocheze pe tânărul teribilist, înainte de a pune în pericol viața cuiva.

Vă rugăm să conduceți prudent, pentru a nu vă pune viața în pericol… atât pe a dumneavoastră, dar și pe a celorlalți participanți la trafic!

O seară liniștită!”, se arată într-o postare a Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Permisul suspendat până în 2024…

Amendă de 20.880 lei…

Acestea sunt cele mai mari sancțiuni date vreodată unui…

Posted by Ministerul Afacerilor Interne, Romania on Saturday, 17 October 2020

Articolul Cea mai mare amendă dată vreodată, luată de un sucevean. A comis 16 contravenţii apare prima dată în BZI.ro.