Ce înseamnă când visezi apă. Apa, fără de care nu am putea trăi, este simbolul energiei vitale și poate apărea în vis în diverse forme. Totuși, în funcție de contextul și modul cum ne apare în vis ea poate poate avea diferite semnificații. Psihologii au analizat atent fiecare detaliu cu privire la forma în care ne apare apa în vis și au încercat să găsească o conexiune logică.

Visele în care apare apa sunt destul de numeroase și aceasta datorită multitudinii de forme în care poate apărea. Astfel, pentru a putea face o corectă interpretare a mesajului, ar fi bine să vă amintiți cât mai multe detalii legate de vis. În tradiția românească se crede că apa din vis oglindeşte viaţa sufletească din conştient şi subconştient. Dacă apa visată este limpede, aceasta înseamnă o stare de armonie, care anunţă succese, fericire şi dragoste. Însă în caz contrar, apa tulbuire din vis prevestește evenimente sufleteşti nefericite și nesiguranţă. De asemenea poate fi vorba și de principii de viaţă materialiste sau de gânduri refulate.

Ce înseamnă când visezi apă

Așadar, ce semnificație ar putea avea apa din vis? Cum am putea interpreta faptul că bei apă în vis ori apariția unui lac sau a mării? Lichidul vital este un simbol străvechi ce oglindeşte viaţa sufletească a conştientului şi a subconştientului. Așadar, dacă îţi visezi propria imagine în apă, ar trebui să fii atent la iluzii şi la dezamăgiri din partea celorlalţi. Iar dacă bei apă rece, semnalul este pozitiv – ai grijă de propria sănătate. În caz contrar, când visezi că bei apă caldă, poate fi un semnal pentru boli ori un trai neechilibrat.

Atunci când visezi că te afli într-o barcă pe apă poate fi un semn de nehotărâre în relațiile cu cei din jururl tău. Aceasta mai înseamnă şi o implicare emoţională redusă în relațiile sociale. De asemenea, dacă visezi că te îneci, probabil ceva nu este în regulă în viaţa ta. Este posibil să te confrunți cu probleme majore, iar grijile pe care le ai îţi dau senzaţia că te îneci. În schimb, visul în care eşti salvat de la înec semnifică faptul că poți trece peste aceste probleme.

Totodată, apa care curge repede poate însemna că ești invidiat de cei din jur deoarece îți merge bine. Apa limpede poate că ai o relație bună și trainică de prietenie cu cineva pe care te poți baza. În schimb, apa tulbure sau murdară este un semnal de alarmă că te așteaptă o boală sau anumite necazuri. Nu în ultimul rând, apa care curge normal, lin, semnifică lucruri pozitive în viață. Însă apa fierbinte din vis înseamnă certuri și supărări cu cei din jurul tău.

Alte semnificații ale apei din vis în funcție de forma în care apare

Se mai poate întâmpla să visezi marea, ceea ce înseamnă o energie pozitivă. Așadar este un semn bun dacă te visezi la malul mării. Înseamnă că treci printr-o perioadă extraordinară, eşti în formă şi poţi depăşi orice problemă. Dacă visezi că înoţi în apa limpede a mării, înseamnă că urmează pentru tine o perioadă fericită. Dacă marea este agitată, probabil ai unele gânduri negre care te neliniștesc.

Atunci când visezi valuri poate semnifica faptul că în viața reală eşti o persoană introvertită. Totodată, valurile uriașe care îți apar în vis înseamnă că nu ai puterea de a face față emoțiilor care te copleșesc. În schimb, o apă stătătoare, liniștită din vis înseamnă armonie și pace sufletească. Cei care au astfel de vise trec printr-o perioadă plăcută şi lipsită de griji. Iar când visezi că traversezi lacul ci barca semnifică faptul că tocmai ai ieşit cu bine dintr-o situaţie grea.

Acum, că ai înțeles ce înseamnă când visezi apă, îți va fi mai ușor să interpretezi astfel de mesaje transmise de subconștient. Și poate că așa vei fi în stare să iei cele mai bune hotărâri în viață.

Articolul Ce înseamnă când visezi apă. Acest vis are diferite semnificații în funcție de forma în care apare apare prima dată în BZI.ro.