Dezastru ecologic în judeţul Braşov. Zeci de tone de gunoaie zac pe luciul apei de la barajul Dridif. S-a ajuns aici după ploile abundente din ultimele luni, care au făcut ca toate deşeurile din râul Olt să se adune în baraj, dar responsabilii nu s-au sinchisit să le adune. Abia după ce problema a fost semnalată de jurnalişti, autorităţile au anunţat că au fost luate câteva măsuri, dar doar de avertizare.

O bombă ecologică. Aşa s-ar putea descrie imaginea dezolantă de la barajul Dridif, de pe râul Olt.

Tone de gunoaie adunate din amonte s-au blocat în baraj, iar mirosul este greu de suportat. Cel mai mare pericol planează însă asupra faunei şi vegetaţiei din zonă.

Reprezentanții Serviciului de Gospodărire a Apelor Braşov susțin că Hidroelectrica trebuie să adune gunoaiele.

”În urma controlului a dispus igienizarea lacului, îndepărtarea acelor plutitori și a acelor peturi într-o perioadă de 30 de zile. Dacă nu reușesc în 30 de zile riscă amenzi de la 35.000 la 40.000 de lei”, a spus Mihai Uţa, director Serviciul de Gospodărie a apelor Braşov.

Dacă problema nu se va rezolva rapid, această porţiune de pe râul Olt riscă să devină un focar de infecţie, nu doar pentru vieţuitoarele din apă, ci şi pentru localnicii care încă mai pescuiesc în zonă

Articolul Bombă ecologică în judeţul Braşov. Mirosul tonelor de gunoaie, greu de suportat de localnici apare prima dată în BZI.ro.