Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a făcut un anunț înfiorător. Acesta a afirmat că țara noastră înregistrează în acest moment cele mai multe decese la suta de mii de locuitori, dintre toate ţările Europei. Anunțul a venit în contextul în care zilnic apare câte un nou record de îmbolnăviri, de persoane internate la ATI sau de decese. Rafila spune că ceea ce a adus țara în acest punct este calitatea serviciilor medicale.

„Avem 3,4 decese la 100.000 de locuitori, am revenit pe locul intâi. Şi asta este îngrijorător pentru că cu cât numărul de cazuri va creşte, cu siguranţă această proporţie de decese nu va putea să scadă şi o să apară probleme foarte serioase.”, a avertizat Alexandru Rafila, expertul României la OMS, în cadrul emisiunii „Exces de putere” de la Antena 3

Tot astăzi a fost și ziua în care s-au acumulat cele mai multe infectări la nivel mondial, 350.000, în 24 de ore.

Alexandru Rafila, despre noile restricții: „Nu poți să tolerezi la nesfârșit o măsură care îți modifică viața de zi cu zi“

Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății, a vorbit despre noile restricții impuse în condițiile pandemiei de COVID-19 și creșterea numărului de cazuri de infectări în România. Alexandru Rafila a declarat că numai timpul va demonstra dacă noile măsuri restrictive își vor face efectul. Acesta a spus că în acest moment nu se poate spune cu exactitate dacă este cazul amânării alegerilor parlamentare, deoarece încă nu a trecut suficient timp de la cele locale.

„Numai timpul ne va demonstra și o să vedem peste o săptămână, două dacă această creștere se stabilizează și eventual începe să scadă numărul de cazuri. Acela va fi momentul adevărului, trebuie să vedem efectul măsurilor în viața reală”, a declarat Alexandru Rafila.

Reprezentantul României la OMS a precizat că „nu se rezolvă relaxarea oamenilor”.

„Trebuie să înțelegem că și oamenii au o limită de tolerabilitate. Nu poți să tolerezi la nesfârșit o măsură care îți modifică viața de zi cu zi. Mai degrabă convingerea și parteneriatul cu oamenii este acela care poate să rezolve o problemă”, a menționat Alexandru Rafila.

„Nu poți să pui pe cineva să urmărească populația, ca să vadă cine poartă mască și cine nu“

Profesorul a precizat că utilizarea măștilor în spații deschise se va realiza dacă oamenii înțeleg pericolul și vor să facă acest lucru.

„Nu poți să pui pe cineva să urmărească populația, ca să vadă cine poartă mască și cine nu. Trebuie să existe colaborarea populației și specialiștii de la Grupul de Comunicare Strategică probabil că ar trebui să lucreze mai intens pe zona de comunicare și explicare. Nu pot să leg această creștere de alegeri, pentru că am avut 2.000 de cazuri pe zi în primele zile care au urmat alegerilor, deci nu a fost un efect direct. Să așteptăm să vedem ce se întâmplă săptămâna asta și puteam să avem o concluzie mai apropiată de adevăr”, a menționat Alexandru Rafila.

Articolul Alexandru Rafila, anunț înfiorător: „Avem 3,4 decese la 100.000 de locuitori, am revenit pe locul intâi” apare prima dată în BZI.ro.