Afacerea cu livezi a devenit un succes garantat în România. Un tânăr din Iași a simțit potențialul unei astfel de afaceri și a înființat cu un milion de euro, fonduri proprii, dar și fonduri europene, o livadă mixtă pe o suprafață de 46 de hectare. Toată producția ajunge pe piața din România, dar și în mai multe țări europene

Afacerea cu livezi a devenit un model de business care poate aduce profituri mari în numai câțiva ani. Dacă imediat după Revoluție suprafețele pomicole din Iași s-au redus semnificativ, în ultimii ani încep să apară livezi mixte sau chiar cu aluni în mai multe zone din Iași. Unul dintre pomicultorii care au investit într-o astfel de afacere atât fonduri proprii, cât și fonduri europene de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) este Andrei Iaroșcenco. Antreprenorul a înființat la Ciortești, o localitate din județul Iași, o livadă mixtă în urmă cu 6 ani, fiind axat pe pomicultură ecologică.

Andrei Iaroșcenco: „Plantația a fost înființată pe o suprafață de 46 hectare prin accesarea unui proiect în valoare totală de 1.000.000 euro, din care 40 la sută fonduri proprii”

Andrei Iaroșcenco susține că a investit într-o astfel de afacere după ce s-a documentat despre domeniul oportun dezvoltării unei afaceri de succes.

„Plantația a fost înființată în anul 2014 pe o suprafață de 46 hectare prin accesarea unui proiect în valoare totală de 1.000.000 euro plus TVA, din care 60 la sută din valoarea fără TVA reprezintă ajutor nerambursabil din partea UE și 40 la sută fonduri proprii. În urma unei moșteniri de familie, o suprafață de teren în zona Iași, am efectuat niște analize asupra oportunităților existente și am ales să investim în zona de pomicultură ecologică”, povestește Andrei Iaroșcenco.

În livada antreprenorului ieșean sunt caiși, meri, cireși, pruni, peri

Antreprenorul are producție de câțiva ani, iar aceasta ajunge atât pe piața internă, cât și pe piața externă.

„Avem producție deja de câțiva ani de zile. Livada este plantată în sistem intensiv și superintensiv și împărțită în mai multe categorii de pomi fructiferi diferiți: meri, cireși, caiși, pruni, peri. Investiția urmează să fie amortizată în perioada următoare, fiind deja în anul 5 de producție. Avem parteneri pentru vânzare atât pe plan intern, cât și internațional”, mai spune pomicultorul.

Zeci de tone de fructe ajung anual în magazinele din România. Antreprenorul se află acum în plină campanie de cules.

Andrei Iaroșcenco: „Marea problemă în momentul de față o reprezintă prețul redus obținut la vânzare pe piața internă în comparație cu prețurile obținute de producătorii din alte state europene”

Tânărul fermier din Iași mai spune că prețul prea mic pentru kilogramul de fructe obținut în România este unul din factorii care determină pomicultorii să renunțe la livezi.

„Marea problemă în momentul de față o reprezintă prețul redus obținut la vânzare pe piața internă în comparație cu prețurile obținute de producătorii din alte state europene. Costurile de înființare, întreținere, precum și cele cu forța de muncă sunt similare cu ce este în afară, însă prețul de vânzare este foarte mic, fapt care, din păcate, nu aduce o rețetă financiară extraordinară dacă nu se face vânzare și internațional”, mai spune Andrei Iaroșcenco.

Fermierii din Iași care se asociază și vor să dezvolte afaceri cu fonduri nerambursabile, în domeniul pomicol, pot depune proiecte pe site-ul AFIR

AFIR primește cereri de finanțare pentru submăsura 9.1a- „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol” până la data de 30 septembrie 2020. Fondurile disponibile pentru finanțarea proiectelor din această sesiune se ridică la 1.985.644 euro. Pot obține finanțare prin submăsura 9.1a grupurile de producători din sectorul pomicol constituite conform legislației specifice în vigoare, care au ca scop principal valorificarea în comun a produselor agricole și care deservesc interesele membrilor prin investițiile prevăzute în proiect. De asemenea, grupurile de producători trebuie să se încadreze în definiția IMM-urilor și să fie recunoscute oficial de către autoritatea competentă după 1 ianuarie 2014.

Investițiile din domeniul pomicol din Iași realizate cu ajutorul fondurilor europene prin PNDR 2014-2020 se ridică la 6 milioane de euro

Fermierii din Iași care se asociază pot obține fonduri europene în valoare de 100.000 de euro. Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul pomicol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse. Sprijinul public nerambursabil acordat este de 100 la sută și nu poate să depășească 10 la sută din valoarea producției comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaștere. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții de fonduri nerambursabile au la dispoziție Ghidul solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenției, www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR”- Sectorul pomicol, în pagina dedicată submăsurii 9.1a.

Tinerii din Iași care vor să devină fermieri cu acte în regulă pot depune proiecte europene până pe 15 octombrie 2020

Fermierii din Iași au la dispoziție fonduri europene în valoare de 43 de milioane de euro pentru înființarea unor afaceri de succes în mediul rural. După 3 luni de la amânarea lansării submăsurii 6.1- „Instalarea tinerilor fermieri”, din cauza pandemiei de coronavirus, persoanele care vor să devină agricultori cu acte în regulă pot depune cererile de finanțare pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Fiecare beneficiar din Iași cu proiect eligibil poate obține 50.000 de euro, fonduri nerambursabile, sumă mai mare cu 10.000 de euro față de sumele acordate în anii precedenți. Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri va pune la dispoziția tinerilor întorși din diaspora, care vor să devină fermieri, jumătate din suma totală de finanțare în cadrul acestei scheme. Tinerii pot investi în livezi, ferme vegetale sau zootehnice sau în apicultură.

Articolul Afacerea care a devenit succes garantat în România. Un tânăr din Iași a transformat un teren, moștenire de familie, într-o livadă de un milion de euro apare prima dată în BZI.ro.