Guvernul a aprobat ajutorul de stat pentru susţinerea activităţii aeroporturilor regionale de la Iaşi, Bacău, Cluj, Craiova şi Sibiu.

„A fost adoptat proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru susţinerea activităţii unor aeroporturi regionale în contextul economic generat de pandemia de COVID-19. Anterior, Guvernul a aprobat un memorandum pentru instituirea acestei scheme de ajutor de stat pentru aeroporturile regionale cu un trafic de pasageri mai mare de 200.000 de persoane până la 1 milion de persoane pe an. Bugetul alocat acestui ajutor este de 22,2 milioane lei şi vor beneficia de această măsură de sprijin aeroporturile regionale de la Iaşi, Bacău, Cluj, Craiova şi Sibiu”, a declarat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, joi, la Palatul Victoria.

El a explicat că pentru aeroporturile care au un trafic de pasageri mai mic de 200.000 de persoane pe an au fost deja acordate măsuri de sprijin similare anterior.

Articolul Aeroporturile regionale de la Iaşi, Bacău, Cluj, Craiova şi Sibiu vor primi ajutor de stat. Guvernul a adoptat proiectul – VIDEO apare prima dată în BZI.ro.