Situație incredibilă în județul Iași în prag de alegeri locale 2020. Costică Postârnac, primar al comunei Ipatele, nu mai poate candida pentru un nou mandat după ce magistrații au respins cererea înregistrată la Biroul Electoral de Circumscripție. Numai că acesta poate reprezenta PSD Iași pe listele pentru Consiliul Local al comunei Ipatele. Cum va primi noua funcție, i se va emite însă ordinul de încetare a mandatului. Postârnac este om de bază din echipa lui Maricel Popa, președintele PSD Iași

Caz unic în județul Iași în prag de alegeri locale 2020 . Costică Postârnac, primar al comunei Ipatele, nu mai poate candida pentru un nou mandat la alegerile din luna septembrie. Asta după ce magistrații au respins cererea înregistrată la Biroul Electoral de Circumscripție privind candidatura sa pentru un nou mandat. Numai că acesta poate reprezenta PSD Iași pe listele pentru Consiliul Local al comunei Ipatele, în urma unei decizii luate de Biroul Electoral de Circumscripție. Practic, Postârnac nu a fost lăsat să candideze pentru funcția de primar, însă o poate face pentru cea de consilier local. Cum va primi noua funcție, i se va emite însă ordinul de încetare a mandatului.

Costică Postârnac, lăsat să candideze la Consiliul Local pentru alegerile locale 2020

Primarul din comuna Ipatele, județul Iași a primit o interdicție de 3 ani începând cu noul mandat în urma condamnării penale. Cu toate acestea, Costică Postârnac și-a depus candidatura pentru un nou mandat la primărie. Numai că magistrații au respins candidatura în urma unei contestații depuse de Vasile Mironeanu, candidatul PMP la Primăria comunei Ipatele. Postârnac a pierdut și la apel, iar acest lucru a făcut ca el să nu mai poată candida vreme de trei ani la nicio funcție publică. ANI a arătat că timp de 3 ani de la încetarea mandatului 2016-2020, acesta nu mai are voie să candideze din cauza unui conflict de interese.

Lăsat să candideze la Consiliul Local de pomană. Primarul a primit 3 ani interdicție

Cu toate că a fost condamnat pentru conflict de interese și va trebui să stea pe tușă vreme de 3 ani, Postârnac a fost lăsat să candideze pe listele pentru Consiliul Local. Numai că odată ce-și va lua mandatul, va primi ordinul de încetare a acestuia.

„Persoana eliberată sau destituită din funcție sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, se arată în decizia ANI.

Iată ce a decis instanța în cazul primarului condamnat. Maricel Popa își pierde un om de încredere

Costică Postârnac este unul din apropiații lui Maricel Popa, președintele PSD Iași și actualul șef al Consiliului Județean. Popa se baza pe sprijinul lui Postârnac în alegerile locale 2020, însă condamnarea acestuia îi dă planurile peste cap. Postârnac este membru în Biroul Permanent Județean (BPJ) al PSD Iași și unul din liderii primarilor.

„Prin sentința civilă nr.6880/16.08.2020, pronunțată de Judecătoria Iași, a fost admisă contestația formulată de Mironeanu Vasile și în consecință a fost anulată hotărârea nr.3 din 14/08.2020 a Biroului Electoral de Circumscripție Ipatele, privind candidatura numitului Postârnac Costică pentru funcția de primar al comunei Ipatele, dispunând respingerea candidaturii pentru funcția de primar la alegerile locale 2020. Apelantul a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese ca urmare a faptului că în anii 2011 și 2013 a semnat două acte adiționale în calitate de primar cu o societate agricolă unde soția sa era președinte al consiliului de administrație”, se arată în motivarea instanței.

Articolul Aberație totală în județul Iași. Un primar condamnat, lăsat să candideze la alegerile locale 2020 pe listele de Consiliu Local. Costică Postârnac nu va rămâne însă în primărie apare prima dată în BZI.ro.