După decizia autorităţilor de a redeschide şcolile din Germania, tara s-a confruntat cu o creştere a numărului de îmbolnăviri de COVID-19. Conform presei din Germania, au fost raportate cazuri de COVID-19 în minim 41 de scoli din Berlin.

A crescut numărul de îmbolnăviri de COVID-19 după redeschiderea şcolilor din Germania

Din totalul celor 825 de unităţi de învăţământ deschise în Berlin, capitala Germaniei, în cel puţin 41 dintre acestea au fost semnalate îmbolnăviri cu COVID-19. După redeschiderea şcolilor din Germania s-a constatat că sute de elevi dar şi profesori au trebuit să intre în carantină. Conform specialiştilor, acest lucru este o dovadă în plus în legătură cu faptul că, până în aceste momente, nu se cunoaşte cu exactitate impactul deschiderii şcolilor asupra numărului de cazuri de COVID-19. Totuşi, în Germania şi Marea Britanie, şcolile au fost redeschise.

Virusul COVID-19 nu a ţinut cont de nicio grupă de vârstă

Conform raportărilor emise de autorităţile din Berlin, au fost infectaţi, după redeschiderea şcolilor, persoane din toate grupele de vârstă. Infectaţi au fost profesorii, dar şi elevi din şcolile elementare, licee sau şcoli profesionale.

Măsurile de siguranţă împotriva îmbolnăvirii cu COVID-19 sunt destul de rigide. Aşadar, Berlinul a fost unul dintre primele oraşe din Germania care a decis că şcolile să fie redeschise. Conform reglementărilor făcute de autorităţi, copiii sunt obligaţi să poarte masca de protecţie în timpul pauzelor, pe holuri dar şi când intră în clasă. Totuşi, odată cu începerea orelor, aceştia le pot scoate cu precizarea că trebuie să stea pe locul lor. Deşi măsurile sunt destul de rigide, unii din societatea civilă din Germania le contesta spunând că sunt prea relaxate şi că elevii şi profesorii ar trebui să poarte masca şi în timpul lecţiilor

Germania a înregistrat o creştere a numărului de cazuri de COVID-19

Conform informaţiilor de ultimă oră, pe data de 19 august 2020, în Germania s-au înregistrat cele mai multe cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19. Recordul precedent dată din mai. Conform autorităţilor, în Germania, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1510 noi cazuri de COVID-19.

Vaccinările împotriva Covid-19 ar putea fi lansate în Germania la începutul anului viitor – spune şeful Institutului federal pentru vaccinuri şi biomedicină. Companii farmaceutice din întreaga lume efectuează studii clinice avansate, fiecare cu zeci de mii de participanţi, iar unele dintre ele se aşteaptă să afle, până la sfârşitul anului, dacă serurile lor împotriva coronavirusului sunt eficiente şi sigure.

Alexandru Rafila, despre momentul redeschiderii școlilor: ”Școala, într-un fel sau altul, trebuie să reînceapă

Școala, într-un fel sau altul, trebuie să reînceapă. Trebuie să avem măcar speranța unei activități apropiate de normal, copiii au nevoie să interacționeze unii cu alții, cu profesorii, pentru că prelungirea excesivă a învățământului la distanță nu cred că e sustenabilă. Trebuie să punem în balanță și protecția față de această infecție, dar și dezvoltarea lor normală, ca viitori membri ai societății care se pot integra, care pot duce mai departe această țară”, a spus Rafila.

De asemenea, el a luat în calcul și îngrijorarea părinților, aceea că elevii se pot îmbolnăvi dacă vor fi prezenți la cursuri.

„Temerile sunt normale. Părinții trebuie să știe în primul rând că discutăm despre o boală transmisibilă, ar evitarea în totalitate a transmiterii acestei boli nu este posibilă. Așa cum copiii răcesc, fac gripă, tot așa se pot îmbolnăvi și cu noul coronavirus. Problema este cum facem să minimalizăm acest risc. Și cum facem, dacă se întâmplă ca într-o clasă să apară un caz, ca restul școlii să-și continue activitatea normal”, a spus Rafila.

Articolul A crescut numărul de îmbolnăviri de COVID-19 după redeschiderea şcolilor din Germania apare prima dată în BZI.ro.