Un ieșean a solicitat în instanță daune morale, în urma unui incident nefericit. Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au respins, totuși, cererea formulată de Andrei Răzvan Gorea. Reclamantul a susținut că a fost împins în fosa septică, iar, în urma incidentului, a făcut pneumonie

O cerere mai puțin obișnuită a ajuns pe mesele judecătorilor ieșeni. Un bărbat a solicitat daune morale, după ce a ajuns într-o fosă septică. Andrei Răzvan Gorea a susținut că s-a ales cu o pneumonie de toată frumusețea după ce ar fi fost împins de un cunoscut în acea fosă septică.
Conform ieșeanului, un individ pus pe scandal s-ar fi luat la harță cu el, iar conflictul ar fi degenerat. Din acest motiv, Andrei Răzvan Gorea a solicitat despăgubiri în valoare totală de 20.000 de lei.

Judecătorii ieșeni au respins acțiunea formulată de Andrei Răzvan Gorea

Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au respins recent acțiunea formulată de Andrei Răzvan Gorea. Mai mult, judecătorii l-au pus la plată pe acesta.

„Instanța respinge cererea având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală formulată de reclamantul Andrei Răzvan Gorea în contradictoriu cu pârâtul Daniel C. Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Obligă reclamantul să îi plătească pârâtului suma de 3.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată”, au menționat magistrații ieșeni.

Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

A cerut despăgubiri după ce a ajuns într-o fosă septică

Pe 20 septembrie 2019, Andrei Răzvan Gorea l-a dat în judecată pe Daniel C. Reclamantul a solicitat să dispună obligarea lui Daniel C. la plata sumei de 20.000 de lei, respectiv 5.000 de lei reprezentând daune materiale și 15.000 de lei – daune morale.

„Cer aceste despăgubiri ca urmare a prejudiciului fizic și psihic cauzat pe 17 martie 2018, ce a constat în agresarea mea fizică, urmată de căderea într-o fosă septică, ce a dus la producerea unor leziuni de natură să-mi pună viața în pericol. În acea zi, în jurul orei 22:30, în timp ce mă aflam într-un bar, împreună cu prietenii mei, am fost abordat de către pârât, care a început să mă înjure, să facă scandal, să mă îmbrâncească și să mă lovească cu palma peste față.

Eu m-am refugiat în curtea interioară a barului, dar pârâtul m-a urmărit, încercând să mă lovească în continuare. Persoanele cu care eram au încercat să-l oprească pe pârât, care se manifesta agresiv în continuare, moment în care capacul fosei septice aparținând societății comerciale respective a cedat, iar eu am căzut în interior și am intrat în submersie inclusiv cu căile nazale, motiv pentru care am aspirat din conținutul acesteia”, a susținut Andrei Răzvan Gorea în fața instanței de judecată.

„Am fost în comă și am suferit o pneumonie!”

Reclamantul a mai afirmat că, la scurt timp, a fost transportat la spital și că a fost internat cu insuficiență respiratorie acută (comă) în perioada 18-22 martie 2018.

„Din certificatul medico-legal de pe 30 martie 2018 rezultă că am suferit multiple escoriații, o pneumonie de aspirație și leziune ce au putut fi produse prin lovire urmată de submersie într-un mediu septic, motiv pentru care, pentru vindecare, au fost necesare 25-30 de zile de îngrijiri medicale. Am formulat o plângere penală împotriva pârâtului, care a fost înregistrată inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și, ulterior, a fost declinată către Parchetul Militar, având în vedere calitatea de militar a pârâtului. Parchetul Militar Iași a dispus pe 8 mai 2019 clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, deoarece s-a reținut din probatoriul administrat că nu aș fi fost lovit de către pârât și nu s-a putut proba o faptă cu intenție depășită, raportat la leziunile suferite de mine”, a mai susținut reclamantul.

Conform acestuia, el a făcut plângere împotriva ordonanței, dar și aceasta i-a fost respinsă. El a mai afirmat că ar fi fost împins peste capacul fosei septice din curtea interioară a barului menționat, care a cedat sub greutatea sa și, astfel, a căzut în interiorul acesteia.

Ce a spus bărbatul acuzat: „Am căzut cu toții în fosa septică!”

În vreme ce Andrei Răzvan Gorea a afirmat că nu ar fi ajuns în fosa septică dacă pârâtul nu ar fi avut o atitudine agresivă și nu l-ar fi urmărit și hărțuit, de cealaltă parte, Daniel C. și-a susținut nevinovăția.

„Pe 17 martie 2018, în jurul orei 22:30, mă aflam într-un bar, unde am avut o discuție în contradictoriu cu reclamantul, ne-am adresat injurii, iar reclamantul s-a repezit spre mine, moment în care l-am apucat de brațe, pentru a nu fi lovit. În acel moment, au intervenit doi prieteni, care au vrut să ne despartă, producându-se o învălmășeală în care am fost lovit cu pumnul, dar nu știu cine m-a lovit.

După cum au confirmat și martorii audiați în dosarul penal, nu l-am lovit pe reclamant cu palma peste față, așa cum afirmă el în cererea de chemare în judecată. Pe jos era zăpadă și gheață, astfel încât am alunecat și am căzut toți în fosa septică aflată în curtea barului. Atunci a venit o altă persoană și ne-a întins o mână de ajutor să putem ieși din fosă, după care am plecat toți acasă, fără să ne mai spunem nimic unul altuia”, a subliniat Daniel C.

Acesta a adăugat că și el are un certficiat medico-legal, dar că nu a făcut plângere penală, pentru că și-a dat seama că a fost vorba despre un accident nefericit.

Articolul A cerut daune morale după ce a ajuns într-o fosă septică! Acoperit de fecale, din cap până în picioare! Ieșeanul susține că a făcut pneumonie în urma incidentului nefericit! (Exclusiv) apare prima dată în BZI.ro.